de avocat Constantin Florin Durgheu
Deoarece chiar și abuzurile ies la iveală mai devreme sau mai târziu, opinia publică a aflat săptămâna trecută cum folosea D.N.A. aceeași persoană, în dublă calitate : martor cu identitate reală, dar și cu identitate protejată.
„Gurile rele” spun că girul pentru folosirea unei persoane ca martor, atât cu identitate reală, cât și cu identitate protejată a fost dat chiar de către Laura Codruța Kovesi.
Fostul Procuror Șef al D.N.A. se apără susținând faptul că „Circulara la care se face referire în comunicatul de presă nu a fost un ordin, ci o sinteză a concluziilor desfășurate la o ședință de lucru internă a D.N.A., prin care s-a comunicat tuturor procurorilor că a existat o situație în care procurorii de caz au audiat un martor cu identitate reală și apoi cu identitate protejată. Prin circulara respectivă am transmis tuturor procurorilor modul în care a fost soluționată situația de către instanța de judecată. Esența sintezei a fost aceea că judecătorul trebuie încunoștințat de către procuror în cazul în care este vorba de același martor”.
Ceea ce susține L.C. Kovesi este că ea nu le-a dat un ordin procurorilor din subordine în sensul de a folosi această metodă care încalcă în mod flagrant (și) principiul dreptului la un proces echitabil, ci doar le-a adus la cunoștință ce au făcut unii procurori D.N.A. într-un dosar instrumentat de ei și i-a sfătuit ca, pe viitor, când vor folosi această metodă să aducă la cunoștința judecătorului faptul că o persoană a fost audiată atât cu identitate reală, cât și cu identitate protejată.
Fiind evident faptul că, chiar dacă credem că nu le-a dat ordin, este evident că a fost de acord cu această metodă de lucru (altfel nu le-ar fi spus ca pe viitor să încunoștințeze judecătorul ci le-ar fi spus răspicat faptul că astfel de metode trebuie să înceteze), doresc să punctez următoarele aspecte :
În mod indiscutabil, instituția „Protecției martorilor amenințați” este benefică și trebuie să-și aibă un loc clar, bine reglementat, în legislația penală a oricărui stat care se vrea a fi de drept.
În practică se pot întâlni numeroase situații în care diverse persoane, deși cunosc anumite aspecte relevante pentru organele judiciare, nu au curajul sau sunt împiedicate de anumite aspecte de a depune mărturie sub identitatea rol reală.
Motivele pot fi multiple, cel mai des motiv fiind cel generat de teamă.
Și persoanele pot fi de diverse categorii, inclusiv persoane care impun respectul în societate, atât datorită nivelului intelectual pe care îl au, cât și datorită unei foarte bune situații financiare.
Fac referire la această categorie de persoane care au nevoie de statutul de martor cu identitate protejată deoarece nu mulți sunt cei care pot realiza că și astfel de persoane „sus puse” pot avea nevoie de protecția statului pentru a relata aspectele cu conotație penală pe care le cunosc despre personaje de primă mâna de pe scena politică românească sau despre alte importante persoane de afaceri.
Aceste persoane fac parte din categoria „avertizorilor de integritate”. Este important de precizat faptul că, informații de o valoare inestimabilă pentru organele judiciare pot fi furnizate de „avertizori de integritate” care nu fac parte din categoriile menționate în Legea nr. 571/2004 privind Protecția Personalului din Autoritățile și Instituțiile Publice ce dezvălui încălcări ale legii, fiind importanți oameni de afaceri sau oameni politici.
Trebuie subliniat faptul că astfel de persoane au dat declarații doar sub identitate protejată, niciodată nedând declarații (contradictorii sau nu) sub reala lor identitate.
Singura discuție care trebuie purtată referitor la folosirea martorilor cu identitate protejată este cea referitoare la folosirea acestora cu bună credință de către procurorii anchetatori.
Controversele din spațiul public nu au fost create de folosirea martorilor cu identitate protejată strict în limitele legii, ci de folosirea abuzivă a acestora în dosare în care se dorea cu orice preț obținerea unei condamnări.
Din informațiile ajunse în presă până în acest moment, „campioană” și la acest capitol negativ este „Unitatea de Elită ” sau, cum mai este cunoscută opiniei publice, ”Unitatea Haules” de la Ploiești.
Pentru a nu există nici un dubiu referitor la corectitudinea folosirii, în același dosar, a unei persoane care să dea declarație atât sub propria identitate, cât și cu identitate protejată, trebuie punctat faptul că orice martor este obligat să spună adevărul cu prilejul oricărei audieri, indiferent dacă audierea are loc în fața organelor de urmărire penală sau în fața instanțelor judecătorești.
În acest sens, după ce li se aduce la cunoștință obligația de a spune numai adevărul și de a nu ascunde nimic din ceea ce știu, sub sancțiunea prevăzută de lege (art. 273 Cod Penal – Mărturia mincinoasă), martorul depune, potrivit art. 121 alin. 3 din Codul de Procedură Penală următorul jurământ : „Jur că voi spune adevărul și nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. Așa să-mi ajute Dumnezeu”.
Din această perspectivă, nu cred că există vreun dubiu real în sensul că toate declarațiile date de martori în timpul înfăptuirii actului de justiție trebuie să fie 100% reale, să corespundă perfect adevărului, și că nu este normal să întâlnim o declarație dată de o persoană sub identitate reală și o altă declarație diametral opusă, dată de aceeași persoană dată sub identitate protejată.
În astfel de situații, cărei declarații îi va da relevanță judecătorul ?
Deoarece intuiesc răspunsul, în cor, al partizanilor unor practici care nu au nici o legătură cu principii de genul dreptul la apărare sau la un proces echitabil, întreb : De ce judecătorii să dea relevanță declarațiilor date de aceeași persoană sub identitate protejată ?!?
Pentru a spulbera orice dubiu asupra practicilor abuzive ale anumitor procurori care au folosit, nu doar excesiv, dar și vădit ilegal, instituția martorilor protejați, lansez următoarele întrebări :
1. Cum poate fi explicat faptul că, în același dosar, o persoană a dat mai multe declarații, sub mai multe identități protejate ?
2. De ce nu a fost suficientă o singură declarație sub o identitate protejată, și a fost nevoie și de o altă declarație sub o altă identitate protejată, dată în același dosar, din moment ce nimeni nu poate contesta faptul că, nici în cazul primei declarații, dată sub prima identitate protejată, nu poate fi vorba de vreun factor de stres sau de vreo presiune externă ?!?
3. Respectă astfel de practici principiile naționale și internaționale referitoare la desfășurarea procesului penal, respectiv la corecta administrare a probelor ?
Răspunsurile fiind evidente pentru orice om de bună credință, îmi exprim speranța că, în cel mai scurt timp, procurorii vor înțelege că a venit vremea să-și desfășoare activitatea strict în litera și spiritul legii și că, pe viitor, după ce vom mai auzi, din ce în ce mai rar, despre abuzurile vreunui procuror, reacția sistemului va fi promptă și că acesta va fi sancționat imediat, pentru a nu i se da posibilitatea să nenorocească, în mod nefundat, și alte destine !