Protocoalele, neconstituționale de peste 9 ani

Curtea Constituţională a României arată, în motivarea ce vizeză încheierea protocoalelor secrete dintre Ministerul Public şi SRI, că acestea sunt în afara ordinii constituţionale şi au obligat legiuitorul să lupte contra unei paradigme juridice neconstituţionale de peste 9 ani, transmite Mediafax.

Directorul SRI Eduard Hellvig(primul din stanga, jos), Florian Coldea si Codruta Kovesi(C), Procurorul Sef al Romanie, zambesc catre reprezentantii media, joi 3 Martie 2016, la finalul sedintei de evaluare a activitatii desfasurate in anul 2015, de catre Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT). MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOT

„Constatăm că Serviciul Român de Informaţii nu poate avea atribuţii judiciare, nefiind un organ de urmărire penală, astfel că nu poate exercita acte de urmărire penală, separat sau în colaborare cu procurorii, şi implicit nu poate strânge şi administra probe referitoare la o cauză penală”, se arată în motivarea Curţii Constituţionale, cu privire la încheierea protocoalelor secrete din 2009 şi 2016.

Sursa citată arată că analizând conţinutul lor celor două protocoale, respectiv Protocolul nr.00750 din 4 februarie 2009 şi Protocolul nr.09472 din 8 decembrie 2016, se constată că obiectivele ce au vizat, în principal, ”planurile comune de acţiune” şi ”echipele operative comune” stabilite prin primul Protocol [art.3 lit.g)], în condiţiile în care acest articol nu se prevede doar la cooperarea în vederea prevenirii ameninţărilor securităţii naţionale, ci vizează şi combaterea ”infracţiunilor grave”, depăşesc cadrul legal, în condiţiile în care SRI nu are calitatea de organ de urmărire penală şi, prin urmare, nici competenţă în acest domeniu.

„Serviciul Român de Informaţii nefiind un astfel de furnizor, înseamnă că suportul tehnic acordat excedează cadrului legal stabilit prin normele Codului de procedură penală. (…) Curtea, în această fază a analizei sale,constată că problema principală dedusă judecăţii sale vizează faptul că Ministerul Public şi-a asumat rolul de legiuitor, adăugând la lege, prin conţinutul „protocoalelor de colaborare”. În aceste condiţii, Curtea este chemată să aprecieze asupra efectelor sistemice produse de protocoalele respective asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale, din moment ce se impută faptul că au fost obţinute mijloace de probă cu încălcarea repartizării constituţionale a competenţelor. Astfel, atât în raport cu Parlamentul, cât şi în raport cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, conflictul are natură constituţională, susţinându-se şi imputându-se Ministerului Public faptul că s-a subrogat legiuitorului şi a emis un act legislativ simulat, ceea ce a dus la situaţia în care justiţia să fie înfăptuită pe baza unui asemenea act. Toate acestea pun în discuţie dezvoltarea unei paradigme juridice, care coroborată cu ineficienţa sau lipsa unui mecanism instituţional autoreglator, indică relevanţa constituţională a litigiului, ceea ce angajează, astfel, competenţa Curţii Constituţionale”, se arată în motivare.

„În măsura în care misiunea reglării sistemului constituţional revine în exclusivitate în sarcina justiţiabilului, care este pus, astfel, în situaţia de a lupta pentru garantarea drepturilor sau libertăţilor sale în contra unei paradigme juridice neconstituţionale, dar instituţionalizate de peste 9 ani”, mai transmite sursa citată.

Curtea reţine că, începând cu anul 2009, s-au creat premisele normative pentru ca Serviciul Român de Informaţii să exercite atribuţii de cercetare penală în orice domeniu. „Or, acest aspect duce la încălcarea art.1 alin.(4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat şi art.61 alin.(1) din Constituţie cu privire la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării”.

În motivare se precizează că prin prevederi, se nesocoteşte competenţa Parlamentului, diminuează rolul procurorului în cadrul procesului penal şi sporesc rolul serviciilor secrete în cadrul acestuia. „Prin diminuarea garanţiilor asociate acestora în sensul că activitatea de obţinere a probelor o poate realiza un serviciu de informaţii care nu are calitatea de organ de cercetare penală special. Toate aceste încălcări ale Constituţiei atrag aplicarea sancţiunii plasării întregului protocol în afara ordinii constituţionale”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare