Home Analize Bucătarul lui Putin vrea un milion de euro de la Aleksei Navalnîi

Bucătarul lui Putin vrea un milion de euro de la Aleksei Navalnîi

0

Evgheni Prigojin, un apropiat controversat al preşedintelui Vladimir Putin, a promis miercuri că îl va ‘ruina’ pe Aleksei Navalnîi, opozantul aflat în comă la Berlin în urma unei presupuse otrăviri, dacă acesta ‘nu îşi va da sufletul’, transmite Reuters conform Agerpres.

Omul de afaceri, supranumit ‘bucătarul-şef lui Putin’ pentru că firma sa de catering Concord a lucrat pentru Kremlin, este suspectat de legături cu o ‘fermă de troli’ pe care Washingtonul o acuză de ingerinţă electorală, precum şi de implicare în grupul de mercenari Wagner.

Prigojin intenţionează să-i facă pe Navalnîi şi pe aliata sa Liubov Sobol să-i plătească 88 milioane de ruble (aproape un milion de euro) drept prejudicii în urma publicării uneia din anchetele lor, anunţă un comunicat publicat marţi seară de biroul de presă al Concord.

Navalnîi şi echipa sa vizează în anchetele lor corupţia elitelor ruse, adunând milioane de vizualizări pe reţelele sociale.

Ad

Exit mobile version