Bruxellesul l-a pus MEGA PREMIER pe Mugur Isarescu/ EL NU VA RASPUNDE IN FATA NICI UNEI INSTITUTII DIN ROMANIA

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va conduce Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială, care nu va răspunde în fața nimănui pe plan intern, ci doar pe plan extern. Într-un editorial pentru Evenimentul Zilei, Mirel Ciurea critică crearea acestui organism care va supraveghea sistemul financiar naţional. Mai mult decât atât, noul comitet aflat sub conducerea șeful Băncii Naționale va trasa directive obligatorii puterii executive, deși acestea vor avea titlul de „recomandare”.

„Toate acestea vor fi înaintate sub titlul de „recomandare”, printre alți destinatari, Guvernului României. Guvernul, deși i s-ar face doar o „recomandare” de către Comitet, va fi obligat, potrivit proiectului de act normativ, „să adopte măsurile recomandate sau să întreprindă acțiuni în vederea diminuării riscurilor asupra cărora au fost avertizați, inclusiv în sensul emiterii de reglementări”. Deci, nu este vorba despre „recomandări”, ci despre directive obligatorii, pe care cinci băieți din fruntea BNR, adică Mugur Isărescu, le vor trasa puterii executive, iar aceasta va trebui să le aducă la îndeplinire întocmai, „inclusiv în sensul emiterii de reglementări”. Bun, foare bine, și Comitetul ăsta în fața cui va răspunde, cui îi este subordonat, sună întrebarea logică. În fața nimănui, vine răspunsul. Asta, pentru că CERS așa stabilește în Recomandare, organismele de supraveghere macroprudențială să fie independente: „în urmărirea obiectivului său, autoritatea macroprudențială este cel puțin independentă din punct de vedere operațional, în special față de organismele politice”, se arată în editorial.

Noul Comitetul va râspunde însă pe plan extern la CERS.

„Independentă intern, desigur! La extern, însă, la UE, la CERS vor raporta în detaliu. Autorul Recomandării (CERS) din 22 dec. 2011, ce-l pune pe Mugur Isărescu peste Guvernul României, este președintele CERS, Mario Draghi, președinte al Băncii Centrale Europene, fost director al Băncii Mondiale, promovat din funcția de vicepreședinte pentru Europa al Goldman Sachs (sic!), una dintre campioanele beneficiare, câştigătoare ale crizei actuale, deşi, principală autoare ale ei”, se mai arată în articol.

Înființarea Comitetului de Supraveghere Microprudențială, al cărui scop este de a avertiza Guvernul dacă vreuna dintre deciziile sale pun în pericol stabilitatea financiară a țării, este catalogată de către Alexandru Petria drept o “lovitură de stat în desfășurare” și un “fapt de o gravitate ieșită din comun”, care pune România în pericolul de a-și pierde democrația.

Noua autoritate va fi condusă de către Mugur Isărescu, iar cei care se vor emite recomandări sunt BNR și ASF în calitate de autorități de supraveghere financiară sectorială, fie Guvernul României.

„Acest consiliu va fi un fel de consiliu al înţelepţilor dacă nu sunt pretenţios – aici se vor emite opinii, analize, vor fi atenţionate supravegherile de la BNR şi de la ASF”, a declarat Adrian Vasilescu, consilier de strategie al guvernatorului BNR.

„Se pare că acest comitet preia conducerea şi nu numai că poate împiedica, dar poate să impună decizii Guvernului, în numele stabilităţii macroprudenţiale”, a spus Florin Cîţu, analist economic.

„Nu poate să fie controlat de Parlament, nu poate să fie controlat de nimeni, sunt nişte tehnocraţi care decid ceva, iar recomandările lor se pare că sunt obligaţii pentru ceilalţi”, a mai adăugat acesta

În acest context, scriitorul Alexandru Petria scrie pe blogul său că înființarea unui astfel de comitet încalcă Constituția.

“Actele guvernului sunt cenzurabile doar de către Parlament și Curtea Constituțională. Inițiatorii Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială sunt condamnabili pentru complot la adresa statului de drept”, precizează acesta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare