Home Analize Bruxelles: Uniunea Europeană este pregătită să exporte aproape integral produsele agricole ucrainene...

Bruxelles: Uniunea Europeană este pregătită să exporte aproape integral produsele agricole ucrainene prin „coridoarele de solidaritate”

0

Uniunea Europeană este pregătită să exporte aproape integral produsele agricole ucrainene prin „coridoarele de solidaritate”, în urma retragerii Rusiei din înţelegerea care permitea transportul acestor produse printr-un coridor naval sigur în Marea Neagră, a declarat marţi comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, care a mai anunţat că o decizie asupra prelungirii sau nu a restricţiilor la import pentru o serie de produse agricole ucrainene în cinci state învecinate cu Ucraina, inclusiv România, nu va fi luată de Comisia Europeană mai devreme de luna septembrie, când expiră aceste restricţii, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

„Coridoarele de solidaritate” sunt trasee rutiere şi feroviare prin statele UE învecinate cu Ucraina. Aceste coridoare au fost create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte produsele agricole după ce nu şi-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră în urma războiului declanşat de Rusia în februarie 2022.

Chiar şi după încheierea înţelegerii cu Rusia care a permis până săptămâna trecută folosirea porturilor ucrainene de la Marea Neagră, aceste coridoare terestre au continuat să fie utilizate pentru exporturile de produse ucrainene. Potrivit comisarului european pentru agricultură, 60% din exporturile ucrainene au fost expediate prin aceste coridoare şi 40% prin porturile ucrainene de la Marea Neagră în perioada când înţelegerea cu Rusia a fost în vigoare.

Acum „suntem pregătiţi să exportăm aproape totul” prin coridoarele de solidaritate create în statele UE vecine cu Ucraina, a spus comisarul Janusz Wojciechowski, vorbind la o conferinţă de presă prilejuită de reuniunea miniştrilor de resort care se desfăşoară la Bruxelles. „Este vorba despre circa patru milioane de tone de cereale şi seminţe oleaginoase, şi am atins acest volum în noiembrie anul trecut”, a adăugat acelaşi comisar european.

El a mai menţionat că în prezent Comisia Europeană examinează mai multe iniţiative din partea statelor membre ale UE pentru un plan comun în vederea acoperirii costurilor de transport pentru produsele ucrainene exportate pe cale terestră, dat fiind că transporturile rutiere şi feroviare sunt mai scumpe decât cele navale.

Extinderea exporturilor ucrainene pe cale terestră este o chestiune sensibilă pentru statele UE învecinate cu Ucraina, întrucât mari cantităţi de cereale ucrainene care ar fi trebuit doar să tranziteze prin coridoarele de solidaritate au rămas în aceste ţări, unde au fost comercializate sub preţurile pe care le pot oferi producătorii locali, care prin urmare au suferit pierderi compensate doar parţial prin despăgubirile aprobate de Comisiei Europeană.

În cele din urmă, Comisia Europeană a permis în luna aprilie celor cinci state membre vecine cu Ucraina (Polonia, Ungaria, Slovacia, România şi Bulgaria) să interzică până pe 15 septembrie importurile a patru produse agricole ucrainene (grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui), cu condiţia să nu împiedice tranzitul acestor produse spre alte ţări.

Miniştrii agriculturii ai acestor cinci ţări au cerut săptămâna trecută Comisiei Europene prelungirea cel puţin până la finalul acestui an a restricţiilor la import pentru cele patru produse ucrainene, la care să se adauge o listă mai largă de produse provenite din Ucraina.

Ad

Exit mobile version