Reporter: De ce credeţi că este Europa atât de vulnerabilă în faţa teroriştilor?
Gabriel Liiceanu: E un decalaj între cadrul legal în care funcţionează tradiţional ţările Uniunii Europene, bazate pe valori democratice, în centrul cărora se află drepturile omului şi ale individului ca individ şi noua situaţie care a apărut şi pe care acest cadru legal nu o poate încă asimila. Altfel spus, există o lipsă de mobilitate a decidenţilor politici din spaţiul european în privinţa adaptării cadrului legal la realităţile extrem de originale pe care le trăim, sub asaltul jihadismului.
Ceea ce mă irită cel mai tare este faptul că oamenii politici ai Europei, conducătorii ţărilor din Europa se complac în a întâmpina fiecare dintre aceste orori care se petrec sub ochii noştri prin câteva gesturi rituale, care devin ridicole: transmiterea de condoleanţe familiilor, asigurarea faptului că suntem solidari cu victimele, plânsul doamnei Mogherini de ieri sau de alaltăieri din Iordania, m-a impresionat cu câtă eleganţă şi rafinament a plâns la o conferinţă de presă. Toate lucrurile astea n-au nici o valoare şi sunt absolut insatisfăcătoare pentru cetăţenii care suntem noi.
Rep.: Credeţi că statele europene ar trebui să-şi regândească politicile de integrare, de asimilare, a acestor imigranţi?
G.L.: Bineînţeles, pentru că drama de fond este asta: avem de-a face cu persoane care nu se pot integra în sistemul nostru de valori. Ei ne impun un tip de viaţă care nu are cum să fie al nostru, pentru că ceea ce a cucerit Occidentul de-a lungul secolelor este valoarea inestimabilă a omenirii. Faptul că religia şi politica sunt despărţite, că între stat şi religie trebuie să existe o falie este marele progres pe care l-a făcut Europa în sânul istoriei omenirii. Faptul că se încearcă să ni se impună o regulă a fanatismului religios ca regulă de convieţuire politică a noastră este dramatic. Acest lucru nu poate fi permis sub nici o formă.
Care sunt sursele acestor deraiaje? De ce s-au petrecut lucrurile astea în ultima vreme? Cred că din două motive. A existat o nepăsare inconştientă asupra felului în care bisericile musulmane au educat în mod sistematic prin şefii religioşi persoanele de care vorbeaţi. Pe de altă parte, s-a creat un arc voltaic între Statul Islamic şi cetăţenii născuţi în Europa, de religie islamică. Atenţie, evident, spunem tot timpul, nu toţi sunt aşa, dar morbul cu pricina devine virulent, se răspândeşte.
„Crima începe să facă parte din peisajul nostru”
Rep.: Cum ar trebui să reacţioneze Europa, cu tradiţia ei îndelungată în materie de democraţie, de multiculturalism?
G.L.: Când multiculturalismul devine potenţial criminal şi real criminal, îi pui limite. Democraţia nu înseamnă impotenţă de a-ţi apăra valorile fundamentale. E o secetă enormă de oameni politici de calibru. În momentul de faţă, Occidentul, prin Occident înţelegând tot Occidentul, SUA inclusiv şi Europa occidentală sunt într-o criză de oameni politici de ţinută, de forţă, de determinare, de oameni care ştiu să salveze barca atunci când ia apă. Eu n-am nevoie de doamna Mogherini plângând delicat la o conferinţă de presă, n-am nevoie de preşedintele României care cheamă oamenii la Cotroceni şi transmite condoleanţe victimelor. Astea sunt gesturi care se fac, dar nu de unele singure, ele trebuie complinite de măsuri foarte ferme.
Rep.: Vă e teamă de ce s-ar putea întâmpla mai departe? Aveţi reţineri în a merge pe stradă, cu metroul, cu avionul, în a merge la Bruxelles, Paris, Ankara, Istanbul?
G.L.: M-am gândit la cazul Israelului. Ei s-au obişnuit cu acest mod de a trăi, l-au integrat, nu s-au lăsat învinşi, au făcut tot ce au putut, tot ce a depins de ei, dar au acceptat ca pe o fatalitate că trebuie să trăiască cu mizeria, cu oroarea terorismului în sânul lor. Eu nu cred că aici se va petrece o catastrofă, că Europa va fi răsturnată de oroarea fanatismului islamic şi a jihadiştilor, dar cred că dacă vom continua să avem conducători ca ăia pe care-i avem, cred că vom avea o stilistică de viaţă a acomodării, vom trage loturi, vom călători spunând că există şansa de unu la mie să mi se întâmple ceva. Acum, depinde de fiecare, unii se vor închide în casă, vor renunţa să mai călătorească, alţii se vor purta firesc. Crima va începe să facă parte din peisajul nostru, a început să facă parte.
