spot_img
0.5 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeBrexitul va lovi agricultura românească

Brexitul va lovi agricultura românească

-

Sectorul agroalimentar din UE va fi afectat în orice scenariu al rezultatului negocierilor dintre UE şi Marea Britanie, iar competiţia pe piaţa britanică va creşte datorită prezenţei post-Brexit a celor mai puternici competitori la nivel mondial, a declarat, joi, Gheorghe Ştefan, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, transmite Agerpres.

- Reclama -

„Având în vedere modificările iminente care vor surveni de la 1 ianuarie 2021, considerăm că sectorul agroalimentar din UE va fi afectat în orice scenariu al rezultatului negocierilor dintre UE şi Marea Britanie. Competiţia pe piaţa Marii Britanii va creşte datorită prezenţei post-Brexit a celor mai puternici competitori la nivel mondial pe care îi are agricultura româneacă astăzi şi mă refer aici la Statele Unite, Brazilia, China, Japonia, Canada, Australia, Noua Zeelandă, India, Mexic, Coreea de Sud, Turcia, ţările ANDEAN, adică Columbia, Peru, Ecuador, precum şi ţările membre ale Commonwealth (producători renumiţi la nivel mondial de produse agroalimentare)”, a spus Gheorghe Ştefan, la seminarul online „Sectorul agro-alimentar românesc din perspectiva schimburilor comerciale cu Marea Britanie, de la 1 ianuarie 2021”.

- Advertisement -

El a afirmat că, în cadrul procesului de negocieri UE-Marea Britanie, Ministerul Agriculturii a formulat o serie de recomandări specifice pentru menţinerea Marii Britanii ca partener strategic al UE în cadrul cooperării economice, şi implicit al României, cu asigurarea unor relaţii bilaterale de interes comun în domeniile: agricultură, pescuit, comerţ şi investiţii.

Potrivit secretarului de stat, în contextul noilor provocări economice la nivel european şi internaţional trebuie să acordăm o importanţă deosebită oportunităţilor de afaceri în relaţia cu Marea Britanie.

- Advertisement -

„Este foarte important pentru noi toţi să atragem investiţii britanice în domeniul agroalimentar din România, să înfiinţăm companii mixte în ţara noastră în vederea derulării de activităţi antreprenoriale şi nu în ultimul rând să avem acces la noile tehnologii originare din Marea Britanie prin dezvoltarea unor parteneriate benefice ambelor ţări. Ministerul Agriculturii este direct interesat în dinamizarea fluxurilor comerciale, ţinând cont de viitoarea concurenţă pe piaţa britanică, în special pentru produsele agroalimentare care au ponderea cea mai însemnată în cadrul exporturilor româneşti către Marea Britanie. Printre aceste produse se regăsesc carne de pasăre, vinuri, cereale, preparate şi conserve din legume şi carne, produse de brutărie şi patiserie”, a spus Gheorghe Ştefan.

El a menţionat că, în prezent, balanţa comercială pe relaţia cu Marea Britanie este pozitivă. Operatorii economici din ţara noastră exportă o gamă diversificată de produse agroalimentare, în principal produse cu o valoare adăugată ridicată. Excedentul comercial al României, în anul 2019 a fost de 109,9 milioane euro şi de 102,6 milioane de euro în primele 8 luni ale anului 2020.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img