Brexitul poate da foc Irlandei

Era o dimineață însorită și frumoasă de octombrie, își amintește Alan McBride. Cu 25 de ani în urmă, a condus-o pe soția sa Sharon la serviciu, un mic magazin tradițional cu pește și cartofi prăjiți, condus de tatăl tinerei femei. Au fost ultimele momente petrecute împreună. „Sharon a fost o femeie minunată, avea umor și nu se ferea de muncile grele, își iubea familia și își adora fetița, dar nu a avut ocazia să se bucure de ea decât pentru un timp foarte scurt”, spune Alan McBride.

La doar 29 de ani, Sharon a murit când a explodat o bombă în clădirea în care se afla magazinul familiei. Atentatul de pe Shankill Road din Belfast, soldat cu zece morți, a fost comis de gruparea paramilitară Provisional Irish Republican Army (IRA) și viza un birou al grupului paramilitar Ulster Defense Association (UDA), situat direct deasupra magazinului familiei lui Sharon.

„Oamenii căutau supraviețuitori prin ruine, mirosul resturilor clădirii în flăcări era foarte puternic, se auzeau sirene și țipete – era haos”, își amintește McBride.

Sharon și Alan McBride după nașterea fetiței lor

- Advertisement -

Sharon se numără printre cele peste 3.600 de victime ale conflictului dintre naționaliștii irlandezi, care își doreau unirea Irlandei de Nord cu Republica Irlanda, și unioniștii pro-britanici. După trei decenii, acordul de la Belfast (Good Friday Agreement) a marcat sfârșitul violențelor în 1998. La 20 de ani după semnarea acordului, unii observatori se tem că Brexitul ar putea să pună paie pe foc și să redeschidă rănile trecutului în Irlanda de Nord.

Toți au avut de suferit în timpul conflictului nord-irlandez

La Newry, un oraș din Irlanda de Nord, nu foarte departe de frontiera cu Republica Irlanda, Alan McBride vorbește despre tragediile prin care a trecut în fața unei săli arhipline. Conferința a fost organizată de platforma publică TARP, înființată după referendumul privind Brexitul, cu obiectivul de a contracara radicalizarea în interiorul comunităților unioniste și naționaliste din Irlanda de Nord și de a preveni o reizbucnire a violențelor din trecut.

Liderul TARP, Stephen Travers, e un fost membru al formației Miami Showband. Trei dintre muzicienii acestui grup au fost uciși după un concert într-o noapte din anul 1975, în timp ce treceau granița dintre Irlanda de Nord și Republica Irlanda, iar el însuși a fost rănit. Din perspectiva lui, e important ca TARP să se adreseze persoanelor din ambele comunități pentru a le aduce aminte că „nici una dintre ele nu are un monopol asupra suferinței sau a pierderilor”: „Noi spunem că dacă ești violent, acestea sunt consecințele. Dacă oamenii se confruntă cu acest adevăr, cred că cei mai mulți dintre ei se vor gândi de două ori înainte să treacă la violență.”

Pericolul unei „frontiere dure„

În timpul conflictului nord-irlandez, oamenii erau nevoiți să treacă o frontieră militară păzită de soldați britanici la granița dintre Irlanda de Nord și Republica Irlanda. Datorită acordului de pace din 1998, această graniță de 499 de kilometri a devenit, practic, invizibilă, permițând o circulație liberă pe întregul teritoriu al insulei irlandeze.

Astfel, naționaliștii irlandezi au avut sentimentul că sunt o parte a Irlandei, în timp ce unioniștii au fost mulțumiți, la rândul lor, că rămân în continuare în Marea Britanie. Dacă Regatul Unit părăsește Uniunea Europeană fără un acord comercial, ar intra în vigoare tarifele vamale ale Organizației Mondiale a Comerțului (WTO), ceea ce ar presupune regulamente și standarde diferite care trebuie impuse la frontiera irlandeză. Reintroducerea unei infrastructuri vamale la graniță ar avea un impact important asupra cetățenilor care au trecut prin conflictul nord-irlandez – în special asupra comunității naționaliștilor, pentru care contează în primul rând identitatea irlandeză.

„Cred că dimensiunea simbolică ar fi semnificativă”, spune Dominic Bryan, un specialist în antropologie politică la Universitatea din Belfast. „Dacă am avea camere video care monitorizează comerțul la frontieră și oamenii de acolo, ne putem aștepta ca unii să le perceapă ca ținte legitime…”

În acest caz, se teme Stephen Travers, poliția sau chiar armata ar putea fi chemate să protejeze frontiera „și am avea din nou o situație asemănătoare ca în 1969.”

Un afiș împotriva unei „frontiere dure”

Uniunea Europeană, guvernul britanic și cel irlandez spun că nu vor o „frontieră dură”. Până acum, negociatorii nu au găsit însă nicio soluție care să mulțumească toate taberele implicate.

În decembrie 2017, negociatorii au vorbit despre un posibil „deal” privind Irlanda care ar intra în vigoare în cazul unui „Brexit dur”, prin care Irlanda de Nord ar rămâne în uniunea vamală. Northern Irish Democratic Unionist Party, care sprijină guvernul conservator al Theresei May, respinge însă categoric o propunere de acest fel, argumentând că aceasta ar periclita integritatea Marii Britanii, mărind șansele pentru o unire irlandeză – o „linie roșie” pentru majoritatea unioniștilor.

Nu există cale de întoarcere

McBride nu crede că se va ajunge din nou la violența care a dus la conflictul nord-irlandez. Cu toate acestea, el spune că ura și scindarea profundă a societății, pe care le-a trăit crescând într-o enclavă a unioniștilor, nu au dispărut. Tensiunile se mai resimt ocazional, iar ambele comunități votează de obicei în funcție de identitățile lor naționale.

„Mulți dintre acești oameni nu vor să fie vecini. Nu știu cum s-ar putea schimba aceste mentalități. Poate că ar fi un început dacă politicienii ar avea conduita unor lideri adevărați”, crede Alan McBride.

Chiar dacă nu poate să-i ierte pe cei care i-au ucis soția, Alan McBride spune că s-a eliberat de ura pe care o simțea înainte. Și-ar dori ca cele două comunități din Irlanda de Nord să-și depășească, la rândul lor, resentimentele: „Putem să avem culturile și aspirațiile noastre diferite, să ne dorim să trăim în Marea Britanie sau într-o Irlandă unită – atât timp cât acestea sunt doar niște opinii și nimeni nu omoară pe altcineva pentru că are o părere diferită. Aceasta e Irlanda în care vreau să trăiesc.”