spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

#Brexit/Preşedintele Consiliului European: UK are încă posibilitatea să nu părăsească UE

Marea Britanie încă are posibilitatea de a nu părăsi Uniunea Europeană, afirmă Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, subliniind că Londra va descoperi că aceasta va fi singura opţiune alternativă la un „Brexit dur”, întrucât orice despărţire de Blocul comunitar va avea efecte negative.

Donald Tusk, care va monitoriza negocierile dintre Bruxelles şi Londra, a admis că o rămânere a Marii Britanii în UE pare improbabilă în acest moment, dar a avertizat Londra că nu prea sunt şanse să obţină un „Brexit delicat” – adică să menţină beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană prin contribuţii minime.

„Nu are sens să facem speculaţii despre un aşa-numit «Brexit delicat»”, a declarat Donald Tusk într-un discurs rostit la Centrul pentru Politici Europene, cu sediul la Bruxelles.

„Acestea sunt pur şi simplu speculaţii teoretice. În opinia mea, singura alternativă reală la un «Brexit dur» este «niciun Brexit». Chiar dacă în acest moment nimeni nu crede în această posibilitate”, a subliniat Tusk, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Liderii europeni au atras atenţia Marii Britanii că libertatea de circulaţie a cetăţenilor UE şi contribuţiile la bugetul comunitar reprezintă elemente esenţiale pentru ca Marea Britanie să aibă acces la piaţa unică. Însă Guvernul conservator condus de Theresa May a semnalat că nu vrea să contribuie la bugetul UE după Brexit şi că va opri circulaţia cetăţenilor europeni.

Pieţele financiare au reacţionat deja la semnalele că Marea Britanie s-ar îndrepta spre un Brexit dur, adică spre un acces limitat la piaţa comunitară. În acest context, valoarea lirei sterline a ajuns vineri la cel mai mic nivel din ultimii 31 de ani. Investiţiile vor avea de suferit dacă Marea Britanie nu va obţine acces preferenţial la piaţa unică a Uniunii Europene, a avertizat săptămâna trecută Confederaţia Industriei Britanice, cerând Guvernului Theresa May să excludă urgent posibilitatea unui Brexit dur.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Sancțiunile americane pentru comerțul cu Iranul lovesc India

    India va fi obligată să își reconsidere politica comercială...

    Articole relationate

    Categorii populare