Home Diasporă #Brexit/ Premierul britanic anunță limitarea migrației din țările UE, printre care și...

#Brexit/ Premierul britanic anunță limitarea migrației din țările UE, printre care și România

0

Premierul britanic, Theresa May, și-a luat angajamentul să reducă imigrația provenind din Uniunea Europeană, dar și-a exprimat îndoiala în legătură cu introducerea unui sistem pe puncte, la care s-a referit șeful diplomației de la Londra, Boris Johnson, potrivit unor comentarii dezvăluite duminică, scrie AFP conform Agerpres.

Alegătorii britanici „vor să fim capabili să controlăm circulația persoanelor care vin din Uniunea Europeană. Este ceea ce spun: nu va mai fi liberă circulație ca în trecut”, a declarat ea sâmbătă în avionul cu care se îndrepta spre China.

CITIȚI ȘI: Românii cu calificare redusă vor avea nevoie de permise de lucru pentru a munci în UK

„Una dintre chestiuni este să știm dacă sistemele pe puncte funcționează”, a subliniat ea după care a insistat: „Dar ceea ce spun este că britanicii nu au vrut ca libera circulație, cu persoanele venind din UE, să mai continue ca înainte”.

Desemnată prim-ministru după votul de la 23 iunie în favoarea ieșirii din UE, Theresa May, care s-a deplasat la Hangzhou (estul Chinei) pentru a asista la summitul G20, trebuie să gestioneze problema fierbinte a imigrației, tema favorită a partizanilor Brexitului.

După învestire, guvernul condus de Theresa May caută mijloacele pentru a reduce imigrația provenind din cele 27 de țări ale UE, fără să piardă însă accesul la piața unică.

Ministrul de externe Boris Johnson, liderul taberei Brexit în perioada campaniei, a adus în discuție un sistem de imigrare pe puncte, apropiat de modelul australian, pentru a ajunge la acest rezultat. Un model asupra căruia Theresa May și-a exprimat îndoiala.

Retorica britanică se referă la migrația din Est, în special Polonia și România.

Theresa May a reafirmat că cetățenii europeni care locuiesc în prezent în Marea Britanie nu vor fi afectați de nicio schimbare a statutului lor înainte de ieșirea oficială a țării din blocul european, după doi ani de negocieri.

„Singurele circumstanțe care ar putea împiedica acest lucru ar fi absența garantării statutului cetățenilor britanici care locuiesc în alte țări din UE”, a avertizat ea.

Ad

Exit mobile version