Home Externe „Bona ucigașă” din Rusia a declarat că a decapitat o fetiță la...

„Bona ucigașă” din Rusia a declarat că a decapitat o fetiță la ordinul lui Allah

0

Bona arestată la Moscova în timp ce agita în plină stradă capul unei fetițe de patru ani a declarat că a decapitat copilul pe care îl avea în grijă ‘la ordinul lui Allah’, în timpul prezentării sale miercuri în fața unui judecător care a plasat-o în detenție provizorie, relatează AFP conform Agerpres.

Gulcehra Bobokulova, rezidentă uzbekă de 38 de ani venită să muncească la Moscova, a fost arestată luni de poliția rusă în apropiere de o stație de metrou din nord-estul capitalei în timp ce mergea cu capul tăiat al unei fetițe și se proclama drept ‘teroristă’.

„Allah mi-a ordonat să fac asta”, a declarat bona jurnaliștilor la sosirea la audiere.

Judecătorul a dispus rapid plasarea sa în arest preventiv până la 29 aprilie, în urma unei solicitări a anchetatorilor.

Închisă într-o cușcă, conform practicilor din Rusia, Gulcehra Bobokulova vorbea incoerent, combinând doleanțele și discursul profetic, cu puțin timp înainte de începerea ședinței.

‘Allah l-a trimis pe al doilea profet pentru a aduce vești de pace, vești bune tuturor’, a spus ea.

‘Mi-e foame, voi muri într-o săptămână, este sfârșitul lumii, mi-a fost interzis să mănânc. Bună ziua tuturor’, a mai spus ea, salutând presa.

Justiția a deschis o anchetă pentru ‘uciderea unui copil’, în timp ce media ruse continuă să se întrebe cu privire la motivațiile celei pe care au denumit-o ‘bona ucigașă’, calificând-o fie ‘dementă’, fie ‘teroristă’.

Bona fetiței născută în 2011 a așteptat ca părinții acesteia să părăsească apartamentul, apoi, dintr-un ‘motiv necunoscut’, a ‘rănit copilul la gât și i-a tăiat capul de corp’, după care s-a deplasat la metrou, potrivit anchetatorilor. Înainte de plecare, ea a incendiat apartamentul.

Ad

Exit mobile version