Cristian Ghinea este noul ministru al Fondurilor Europene în noul guvern Cîțu. Ghinea a mai fost ministru la Fonduri Europene și a secretizat scandalul banilor pentru firmele lui Dan Barna. DNA cercetează acest dosar, dar deocamdată nu a dat o soluție. Finalizarea dosarului în sensul trimiterii în judecată ar scoate din joc 2 miniștri din cabinetul tocmai instalat: Dan Barna și Cristian Ghinea.
RISE Project a arătat că relația dintre Ghinea și Barna a dus la secretizarea unor cheltuieli din bani europeni. Secretizarea a fost decisă de ministrul Ghinea, banii fuseseră cheltuiți de firma lui Dan Barna.
„Într-un demers de transparentizare, Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene de la acea vreme (2016 – n.r.), a publicat lista tuturor contractorilor din proiectele pe fonduri europene, cu nume, sume, obiective și achiziții. La cele care includ firma lui Dan Barna, în calitate de partener sau beneficiar, cea mai mare parte a achizițiilor sunt anonimizate.
De exemplu, proiectul de antreprenoriat <Biblioteca Bunelor Practici>, gestionat integral de compania lui Barna și eșuat complet, are toate achizițiile anonimizate. Contractorii sunt trecuți generic drept furnizori de servicii, protejați în regim de persoane fizice, deși majoritatea sunt companii comerciale.
Situația se repetă și în cazul proiectelor sociale <Punți Comunitare> și <SES-am, deschide-te!>.
Pe scurt, 67,88% dintre achizițiile dispuse în cadrul proiectelor europene din POSDRU, care implică firma lui Dan Barna, au fost anonimizate în baza publică de date a ministerului condus tot de Barna (adjunctul lui Ghinea).
Prin urmare, RISE a adresat o cerere oficială Ministerului Fondurilor Europene (MFE) prin care a solicitat informațiile necesare. Demersul a fost intens obstrucționat. (…)
De la prima cerere oficială pe legea 544, adresată de RISE în luna iulie, ministerul a amânat constant să ne trimită lista cu proiectele DCG, cererile de finanțare, acordurile de parteneriat, rapoartele de audit și cele ale vizitelor de monitorizare. Toate acestea sunt centralizate informatic în arhiva instituției.
Numai că de acolo veneau ca melcul informații incomplete. De pildă, în septembrie solicitam încă date concrete pentru unul dintre proiecte (Biblioteca Bunelor Practici). Am primit doar 13 pagini din 42, cât avea în total cererea de finanțare. (…)”, a scris RISE Project.
Interesant, mai arată aceeași sursă, „Achizițiile din proiectele DCG (firma deținută de Barna până în vara lui 2016 – n.r.) au fost anonimizate în baza de date a ministerului. Spre comparație, proiectele Teamnet – holdingul fondat de mogulul PSD, Sebastian Ghiță, cu care Cristian Ghinea s-a aflat în conflict deschis la începutul mandatului său de ministru – sunt transparentizate corect.”