BOMBĂ: Nicușor Dan recunoaște că de la AEP a dispărut un CD cu informații despre plățile USR

Liderul USR Nicuşor Dan a precizat, marţi, într-o conferinţă de presă, că, potrivit unor informaţii neoficiale, un vicepreşedinte AEP, el nominalizându-l în acest sens pe Constantin-Florin Mituleţu-Buică, „vrea cu orice chip să facă rău USR” pentru a se remarca în competiţia pentru şefia AEP.

Întrebat cine a spart sediul AEP, Nicuşor Dan a precizat: „Din informaţii neoficiale înţeleg a dispărut un CD. Asta e ce am aflat eu neoficial că s-ar fi întâmplat”.

„La fel, din informaţii neoficiale, este un domn vicepreşedinte, dacă nu mă înşel Mituleţu, care vrea cu orice chip să facă rău USR. Dar este o simplă speculaţie la momentul acesta”, a adăugat Nicuşor Dan.

Întrebat care ar fi scopul vicepreşedintelui AEP, liderul USR a răspuns: „E o competiţie pentru cine să fie preşedintele AEP şi cine se dovedeşte mai util actualei puteri. Probabil îşi închipuie că are o şansă mai mare”.

Vicepreşedintele AEP Constantin-Florin Mituleţu-Buică a respins, marţi, acuzaţiile aduse de liderul USR Nicuşor Dan, că ar vrea să facă rău cu orice chip USR, afirmând că documentele AEP sunt semnate de celălalt vicepreşedinte, dar poate Nicuşor Dan a făcut o confuzie de nume, fiind ”într-o eroare”.

„Nimic din ceea ce spune nu este real. Eu nu semnez şi nu am semnat corespondenţa cu USR sau USB, nici pentru locale, nici pentru parlamentare şi nu am făcut sesizarea la Parchet pentru că toate documentele şi semnătura pentru preşedinte o are celălalt vicepreşedinte, Marian Muhuleţ. Dar e foarte aproape numele Mituleţu cu Muhuleţ. (…) Dânsul (liderul USR, Nicuşor Dan – n.r.) se află într-o eroare”, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreşedintele AEP Constantin-Florin Mituleţu-Buică.

El a respins acuzaţiile potrivit cărora vizează funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

„Sunt vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, mai am încă şase ani din mandate… Nu văd de unde să apară o astfel de informaţie”, a adăugat Mituleţu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare