spot_img
marți, 3 februarie, 2026
-3.5 C
București

BOMBĂ ÎN LUMEA MEDICALĂ. Cele mai mari grupuri farmaceutice, sponsori de atacuri teroriste

Ministerul american al Justiţiei anchetează activităţile mai multor grupuri farmaceutice, printre care şi AstraZeneca, acuzate că au furnizat gratuit guvernului irakian medicamente şi material farmaceutic, ştiind că vor fi revândute apoi pe piaţa neagră pentru a finanţa atacuri teroriste, relatează AFP.

Cu prilejul publicării rezultatelor sale semestriale săptămâna trecută, că AstraZeneca a anunţat că a primit din partea ministerului american o cerere de informaţii „legată de o anchetă pentru corupţie în Irak”.

Documentul precizează că această anchetă este legată, cel puţin parţial, de o acţiune în instanţă demarată în octombrie la un tribunal din Washington în numele foştilor combatanţi americani ucişi sau răniţi în Irak între 2005 şi 2009.

Reclamanţii acuză AstraZeneca, dar şi pe concurenţii săi Pfizer, Roche, Johnson & Johnson, dar şi pe gigantul american General Electric, care fabrică echipament de imagistică medicală, că au încălcat legile antiteroriste americane.

În speranţa de a pătrunde pe piaţa din Irak, aceste grupuri ar fi furnizat eşantioane de medicamente şi de echipament medical Ministerului irakian al Sănătăţii, care se afla atunci sub controlul susţinătorilor liderului şiit Moqtada Sadr.

Puternicul lider populist, care a câştigat alegerile legislative de la 12 mai, conducea atunci o miliţie care se afla în fruntea „rezistenţei” faţă de ocupaţia forţelor americane. El este acuzat, de asemenea, că a înfiinţat escadroane ale morţii care îi vizau pe musulmanii suniţi.

Reclamanţii afirmă că susţinătorii lui Sadr revindeau produsele donate de grupurile farmaceutice pe piaţa neagră pentru a finanţa aceste atacuri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin, un habarnist deputat AUR și drumul morții

    În urma declarațiilor deputatului AUR Samuel Miclău, președintele Consiliului...

    După protestele din maghiarime, Kelemen Hunor cere Guvernului să reducă taxele locale

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi că va...

    Ucrainienii ne-au distrus turismul din Deltă

    Operatorii din Delta Dunării reclamă faptul că numărul turiștilor...

    Deutsche Welle: Greșelile care îl înfundă pe Bolo

    Ilie Bolojan e primul șef de guvern liberal care...

    Creșterea TVA se dovedește un eșec de proporții

    Guvernul a câştigat 11 mili­arde de lei (2 mld....

    Șeful Poliției ucrainiene: Majoritatea ucrainienilor nu vor să se înroleze in Armată

    Majoritatea ucrainenilor care urmează să îndeplinească serviciul militar nu...

    Ungaria acuză manifestările „antimaghiare” din România: Evacuarea unui abate și FK Csíkszereda

    Manifestările antimaghiare sunt în continuare prezente în România atât...

    Ambasadorul britanic in Dâmbovița: Investiție într-un proiect energetic

    Ambasadorul Marii Britanii la București, Giles Portman, a declarat,...

    Articole relationate

    Categorii populare