spot_img
-0.6 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriBOMBA IN DRAMA DE LA PIATRA NEAMȚ: Un specialist în Sănătate dezvăluie...

BOMBA IN DRAMA DE LA PIATRA NEAMȚ: Un specialist în Sănătate dezvăluie cine sunt autorii carnagiului

-

Cauzele ascunse ale incendiului de la Piatra Neamț⁉️Dincolo de ancheta procurorilor, dar mai ales dincolo de campania electorală, care îi face pe politicieni să își ascundă incompetența în spatele unor vinovați de serviciu, ar trebui să căutăm cauzele reale, care au condus la acest accident cu urmări foarte grave, scrie pe facebook Florin Hozoc.

- Reclama -

Hozoc este specialist în sănătate și directorul unei companii farmaceutice din Romania. Și donatorul a 18 aparate de plasmafereză în toată țara, inclusiv în Neamț (recoltare plasmă necesară bolnavilor Covid-19 aflați în stare gravă).

- Advertisement -

DEMONSTRAȚIA LUI FLORIN HOZOC:
1️⃣ De ce  a fost nevoie de modificări la saloanele de terapie intensivă❓
Raspuns: Pentru că pe 2 noiembrie 2020, Raed Arafat a ordonat tuturor unităților de primiri urgențe să preia toate cazurile aduse de ambulanțe, astfel încât în cel mult o oră, echipajul ambulanței să fie eliberat de pacient (Ordinul Comandantului Acțiunii nr. 4649281/02.11.2020). Efectele acestui ordin se coroborează cu menținerea deciziei de a direcționa pacienții COVID-19 doar la spitalele COVID și cele suport COVID, care deja aveau grad de ocupare de peste 80%.
În aceste condiții, ca să poți executa ordinul lui Raed Arafat, deși cele mai multe spitale aveau deja toate paturile ATI ocupate, era nevoie să mai faci niște modificări. Și nici măcar nu aveai timp să faci licitație, pantru a angaja o firmă specializată, pentru că ordinul intra în vigoare la data publicării lui. 
Practic, deși toți medicii din prima linie cereau de luni bune și au sperat că, odată cu creșterea numărului de cazuri severe, se va decide ca toate spitalele să preia pacienți COVID-19 în sectiile ATI, Ministerul Sănătății și Raed Arafat au decis să forțeze spitalele COVID și Suport COVID, deja supra-aglomerate, să preia în maxim o oră, toate cazurile prezentate la UPU. Imposibil!
2️⃣ Cine trebuia să avizeze deciziile MS și respectiv ordinele lui Raed Arafat și, eventual, cine trebuia să protesteze impotriva unor decizii greșite❓
Răspuns: Medicii ATI din Comisia de specialitate a Ministerului Sănătății sunt cei care ar trebui să fi avizat toate aceste decizii ale MS, privind preluarea în maxim o oră a tuturor pacienților prezentați la UPU, respectiv privind menținerea clasificării spitalelor în COVID, suport COVID și spitale „non-COVID”. 
Deși medicii din prima linie protestau împotriva deciziilor MS și împotriva ordinelor semnate de Raed Arafat, tocmai pentru că acestea erau în măsură să forțeze peste limite atât capacitățile tehnice, dar mai ales resursa umană din spitalele COVID si Suport COVID, “specialiștii” din Ministerul Sănătății au girat aceste decizii care s-au dovedit greșite. 
Mai grav, în timp ce se caută vinovații pentru incendiul de la Piatra Neamț, se mențin aceste decizii în vigoare: În continuare spitalele COVID și Suport COVID, deși pline ochi, sunt obligate să preia în maxim o oră orice pacient COVID adus la UPU de echipajele de ambulanță sau SMURD. De asemenea, pacienții diagnosticați cu SARS-COV-2 în alte spitale, considerate „non-COVID”, sunt transferați cu ambulanțele tot la cele COVID sau Suport COVID, deși acestea nu au locuri disponibile, dar sunt obligate să îi primească și să elibereze ambulanțele în maxim o oră.
3️⃣ Cine trebuia să elaboreze recomandările și normativele pentru lucrările de extindere a capacității saloanelor ATI  și să urmărească respectarea strictă a acestora❓
Răspuns: Era strictă nevoie ca specialiștii din Comisia ATI a Ministerului Sănătății să elaboreze un Ghid de reguli și normative, precum și recomandări tehnice, care să fie respectate de toate spitalele nevoite să-și extindă capacitatea de terapie intensivă. Acest Ghid trebuia făcut încă de acum câțiva ani; dar măcar să fi fost făcut și transmis spitalelor cel târziu în iunie-iulie. 
Doar că acești specialiști ATI nu au făcut nimic din toate acestea. Și nici nu au organizat activități specifice de îndrumare și control privind extinderea capacității ATI pentru acele spitale, obligate să preia tot mai mulți pacienți, peste capacitatea lor. 
4️⃣ Cine trebuia să elaboreze normative și recomandări privind necesarul de resurse umane, astfel încât să nu se depășească limitele de la care, din cauza unei încărcări excesive a personalului, apar erori majore în deciziile privind diagnosticul și tratamentul pacienților critici din secțiile ATI❓
Răspuns: Din nou, aceiași specialiști ATI din Comisia de specialitate a Ministerului Sănătății ar fi trebuit să realizeze aceste normative și recomandări, respectiv, ar fi trebuit să impună, prin avizele lor sau prin refuzul lor de a da astfel de avize, respectarea unor reguli europene stricte cu privire la încărcarea resursei umane. Dincolo de aceste limite, cadrele medicale din terapie intensivă nu mai sunt în stare să ia deciziile corecte și, astfel, mor sute de pacienți. 
Semnalez astfel doar patru dintre cauzele reale ale tragediei de la Piatra Neamț.
Dacă aceste cauze sunt ascunse în spatele unor vinovați de serviciu, care doar servesc interesele electorale ale unor politicieni aflați în campanie electorală, atunci să fiți siguri că în fiecare minut, poate lua foc în România câte un alt salon de ATI.
Tocmai de aceea, sunt scârbit de declarațiile politice din ultimele zile, ale celor care ne arată niște vinovați deși ancheta nici măcar nu a început cu adevărat.
Ar trebui să căutăm cauzele reale, ca să putem stabili cât mai repede măsurile pe termen scurt și mediu, astfel încât să nu se întâmple și mâine același lucru, într-un alt spital

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img