spot_img
miercuri, 24 decembrie, 2025
3.3 C
București

Bomba din doctoratul în Drept al lui Ponta

Mulți s-au întrebat de ce politicienii noștri, în cazul de față premierul Victor Ponta, au avut nevoie de doctoratul în drept. Și de ce mulți l-au luat prin metode neortodoxe. Buba este mult mai mare decât pare la prima vedere. Conform ziarului România Liberă atunci când Victor Ponta a devenit avocat „titlul de doctor în drept permitea intrarea în avocatură fără examen”. Mai spune Rl : ” în 7 ianuarie 2005, Victor Ponta devenea avocat în Baroul Bucureşti. La acea dată, legea 51 din 7 iunie 1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat spunea clar că: „dreptul de primire în profesie (de avocat n.red.) se obţine pe baza unui examen, organizat conform prevederilor prezentei legi şi statutului profesiei.” Însă la articolul 16, aliniatul 2, se stipulează existenţa unor excepţii: „la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept; b) cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.”

Actualul consilier al Baroului Bucureşti, Mihail Ciobanu, a spus pentru România Liberă că, în anul 2005, doctorii nu dădeau examen pentru a intra în Barou. Pentru toţi ceilalţi, examenul la Barou este unul foarte dificil, media minimă fiind de 7. Spre exemplu, în anul 2009, au căzut 70% din cei 945 de candidaţi.

De asemenea, mai spune Rl, premierul a fost, timp de patru ani, conferenţiar universitar în cadrul Universităţii Româno-Americane.  În această poziţie nu ar fi putut ajunge fără titlul de doctor. Premierul a câştigat în 2007 şi 2008 suma de de 1.248.875 de lei din activitatea de avocat la propriul cabinet, mai spune Rl.

Cazul semnalat de România Liberă pune o problemă mult mai complicată. Câți din cei care au intrat în avocatură automat cu doctoratul l-au făcut pe bune? Ar trebui în acest caz o analiză și cei care au dat copy paste asemeni premierului să fie excluși din avocatură. În astfel de cazuri trebuie mers până la capăt cu ancheta. De asemeni intervine și o altă problemă: când ai plagiat doctoratul știind că astfel devii avocat fără examen înseamnă că ai premeditat. Specialiștii în drept ar trebui să răspundă la aceste întrebări.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Dâmbovița anunță noi investiții in sistemul medical

    Sfârșitul de an aduce noi contracte de finanțare semnate...

    Până la pacea din Ucraina, rușii și americanii fac proiecte economice. ȚINTELE

    Uniunea Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia (RSPP) continuă dialogul...

    SUA au desfășurat trupe masive spre Venezuela

    Statele Unite au desfășurat săptămâna aceasta în Caraibe un...

    Avertisment de la Cernobîl

    Sarcofagul de la Centrala Nucleară de la Cernobîl s-ar...

    Ucrainienii au fugit dintr-un oraș considerat cheie de ruși

    Armata ucraineană a abandonat orașul Seversk din Donbas pentru...

    Trump a zburat cu avionul lui Epstein de cel puțin 8 ori

    Cel de-al treilea lot de documente publicate de Departamentul...

    Green Line in Valea Jiului

    Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului...

    Articole relationate

    Categorii populare