#BodnariuNorway/ O româncă surdo-mută a învins Barnevernet, dar nu şi-a primit copii nici după un an

0
1272

Digi 24 a prezentat povestea familiei Avrămescu Cruz, doi soţi surdo-muţi ai căror băieţei de cinci, respectiv şase ani, au fost luați de lângă părinţi în Norvegia, după care au fost despărțiți şi unul de celălalt. Deşi o decizie judecătorească a stabilit ca nejustificată măsura luată de Protecţia Copilului, hotărârea instanţei, de reintroducere a lui Roberto şi Adrian în sânul familiei naturale, nu a fost pusă în aplicare nici după un an.

CITIȚI ȘI:EXCLUSIV/#BodnariuNorway: Norvegienii amenință familia Bodnariu, DOVADA CĂ AU ASCUNS MĂRTURIILE COPIILOR/ FLUX 24 a obținut detalii incendiare de la întâlnirea familiei cu reprezentanții autorităților

Înainte să împlinească patru, respectiv cinci ani, doi copii sunt separaţi de părinţii lor, o româncă şi un cetăţean norvegian, apoi sunt separaţi şi unul de celălalt. După câteva luni, adică acum exact un an, părinţii câştigă în instanţă dreptul de a-şi recupera cei doi băieţei, dar, surpriză: Roberto şi Adrian nu sunt lăsaţi să se întoarcă la mama şi la tata pentru că Barnevernet, autoritatea de Protecţie a Copilului, nu a reuşit ca în intervalul în care au fost luaţi de acasă să le asigure o condiţie vitală – instruirea permanentă în limbajul mimico-gestual. Părinţii micuţilor sunt surdo-muţi şi îi învăţaseră să comunice prin semne. Barnevernet, instituţia în cauză, a scăpat din vedere acest detaliu-cheie, aşa că soluţia pe care birocraţii au găsit-o a mai trimis o undă de şoc familiei: vor păstra în continuare copiii. Dar nici acum nu se ştie până când.

Roberto şi Adrian s-au născut la un an şi o zi distanţă într-o familie mixtă din Norvegia. Mama, Andreea Avrămescu Cruz, este româncă, iar tatăl, Roberto Cruz, e cetăţean norvegian, cu origini spaniole şi argentiniene. Deşi sunt fraţi, Roberto şi Adrian trăiesc despărţiţi. În prima parte a lui 2014, statul i-a separat pe micuţi de părinţii lor, apoi i-a separat pe unul de celălalt. Ce înţeleg Roberto şi Adrian din ceea ce li se întâmplă, la cinci, respectiv şase ani, cât au în prezent, e dificil de stabilit. Ce urme lasă la vârsta asta un contact rezumat la întâlniri lunare cu mama şi cu tatăl naturali – a câte trei ore şi sub o strictă supraveghere a asistenţilor sociali – din nou, poate doar intuit.

Cert este, însă, că pentru custodia lor se duce de un an şi jumătate o luptă acerbă între părinţii biologici şi autoritatea norvegiană de Protecţie a Copilului.

Ce spune mama

„În 19 martie 2014, i-au luat de la grădiniţă, eu nu am ştiut. I-am dus la grădiniţă, eu am plecat la cumpărături şi m-am trezit cu vizita poliţiştilor la mine acasă, nu ştiam ce s-a întâmplat. Mi-au zis să mergem împreună pentru a povesti despre copii. Mi s-a adus un interpret”, a povestit mama echipei Digi 24, via Skype.

Potrivit acesteia, părinții văd copiii timp de trei ore pe lună.

„Mă bucur să îmi văd copiii şi ei sunt bucuroşi, dar ei nu mai vorbesc prin semne, ci prin interpret. Copiii sunt separaţi, locuiesc la două familii, ei mă tot întreabă când se pot întoarce acasă. Este greu. După ce-i lăsăm, doamna care are grijă de ei mi-a spus că cei mici plâng pentru că ne iubesc. Le e dor şi unul de celălalt”, a mai declarat mama.

Conform variantei oficiale, susținută şi de avocata din Norvegia a soţilor Avrămescu Cruz, întreaga poveste a început în ziua în care, la grădiniţă fiind, copiii au spus că fuseseră bătuţi de părinţii lor. Declaraţia micuţilor (rămân neclare circumstanţele în care ea a fost luată de către personalul instituţiei de învăţământ) a făcut apoi obiectul unei examinări judiciare. Pas care, în final, a condus, potrivit explicaţiilor oferite de avocata Eva Frivold rudelor din România ale Andreei Avrămescu Cruz, la preluarea copiilor din sânul familiei, printr-o procedură de plasament de urgenţă. Decizia datează din 19 martie 2014.

Iar de aici încolo, situaţia s-a complicat şi mai mult, întrucât autorităţile norvegiene au decis deschiderea a două dosare – unul penal, iar celălalt legat de îngrijirea copiilor. Practic, Andreea şi Roberto Cruz au şanse să-şi mai vadă copiii acasă doar dacă reuşesc să câştige cele două procese distincte, unul cu Protecţia Copilului, iar celălalt cu poliţia.

Părinţii câştigă procesul, dar nu primesc copiii pentru că Barnevernet nu a reuşit să le conserve cunoştinţele despre limbajul semnelor.

Părinţii au primit în cele din urmă câştig de cauză. Deşi, în 19 august 2014, prima instanţă a decis plasarea micuţilor la alte familii, Andreea şi Roberto Cruz au câştigat recursul, instanţa ultimă concluzionând, în 12 ianuarie 2015, că nu există motive pentru ca minorii Adrian şi Roberto să fie luaţi de lângă părinţii lor. Însă bucuria a fost scurtă.

Potrivit informaţiilor confirmate pentru rudele din România şi de avocata Eva Frivold, în intervalul în care băieţii nu au mai trăit alături de mama şi tatăl naturali, „municipalitatea a eșuat în a le asigura copiilor condiţiile necesare pentru a nu uita limbajul semnelor”. Cum ziceam mai sus, Andreea şi Roberto Cruz sunt surdo-muţi, cei mici neavând în schimb această problemă. „Este o tergiversare, doar puteau să trimită un interpret de două ori pe săptămână sau de câte ori doreau pentru a se ocupa de copii. Există totuşi o sentinţă judecătorească şi ei nu o pun în aplicare”, susţine bunicul din România al celor doi copii, Constantin Avrămescu.

Urmarea acestui eşec al autorităţilor care îi luaseră sub protecţie şi îngrijire pe Adrian şi Roberto? Ei bine, o nouă decizie a judecătorilor: cei mici trebuie să rămână în continuare în familiile străine în care fuseseră plasaţi. „Potrivit instanţei, nu ar fi urmat să fie vorba de o perioadă lungă, municipalitatea urmând să le ofere copiilor instrucţia necesară pentru a fi din nou capabili să comunice prin semne cu părinţii lor. Totuşi, municipalitatea a eşuat în continuare (să le asigure această instrucţie)”, le transmitea avocata rudelor din România ale Andreei Avrămescu Cruz. Era deja noiembrie 2015. De atunci au mai trecut două luni, iar săptămâna trecută s-a împlinit un an de când copiii soţilor Avrămescu Cruz ar fi trebuit să fie returnaţi părinţilor lor, dar, iată, surprinzătoarea incapacitate a autorităţilor de a le oferi integral îngrijirea specifică a dus cazul într-un impas ce pare tot mai insurmontabil.