Home mediu #BodnariuNorway: 4 familii de români din Norvegia ai căror copii au fost...

#BodnariuNorway: 4 familii de români din Norvegia ai căror copii au fost luați de Barnevernet REFUZĂ să se întâlnească cu parlamentarii români

0

Deputatul Mircea Dolha ( PNL), vicepreședinte al Comisiei pentru românii din afara granițelor, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că în Norvegia există 11 familii de români ai căror copii au fost preluați de către Barnevernet, însă doar șapte au fost de acord să discute cu membrii delegației parlamentare care urmează să se deplaseze la Oslo săptămâna viitoare.

„Știm că în Norvegia există 11 familii de români ai căror copii ar fi fost preluați de Barnevernet, iar dintre acestea doar șapte familii se vor întâlni cu noi, printre care se află și familiile Nan și Bodnariu. Nu știm încă motivul refuzului celorlalte patru familii care nu doresc să se întâlnească cu delegația din România”, a spus Mircea Dohla.

Deputatul liberal a susținut că, în cazul care Barnevernet va dovedi că familiile n-au respectat legislația norvegiană, vinovații trebuie să răspundă.

„Dacă se constată că au fost făcute greșeli, atunci să se aplice legile regatului norvegian și cei vinovați să fie trași la răspundere, dar drepturile copiilor să fie respectate. Să rămână împreună, nu despărțiți, să nu fie trimiși în locuri necunoscute. Pot fi încredințați unor aparținători ai familiei sau chiar repatriați, să poată să-și vadă periodic părinții biologici”, a precizat Mircea Dolha.

Ad

Exit mobile version