Home Analize BNR anunță riscuri majore pentru economia românească

BNR anunță riscuri majore pentru economia românească

0

Cel mai important risc sistemic pentru stabilitatea financiară din România în perioada următoare este reprezentat de creşterea incertitudinii la nivel global şi reducerea rapidă a încrederii investitorilor în economiile emergente, potrivit Raportului asupra stabilităţii financiare al Băncii Naţionale a României.

„Evaluările curente semnalează două riscuri de natură severă asupra stabilităţii financiare din România: creşterea incertitudinii la nivel global şi reducerea rapidă a încrederii investitorilor în economiile emergente, respectiv deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, inclusiv din perspectiva structurii şi a costului de finanţare a deficitului bugetar. Un al treilea element de impact asupra stabilităţii financiare se situează la nivel ridicat: riscul privind cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar-bancar. Alte două riscuri sunt de intensitate moderată şi privesc nerambursarea creditelor contractate de către sectorul neguvernamental şi accesul la finanţare a economiei reale”, se spune în raport.

BNR menţionează că, de la data ultimului Raport, riscurile sistemice la adresa stabilităţii financiare din România au crescut substanţial, similar cu evoluţiile la nivel european şi mondial. Declanşarea pandemiei COVID-19 are consecinţe economice, sociale şi financiare negative importante, ceea ce a determinat adoptarea rapidă de măsuri de către autorităţile naţionale şi internaţionale. Mixul de acţiuni se întinde de la sfera soluţiilor monetare, la cele prudenţiale şi fiscale.

Pandemia COVID-19 a afectat sever toate sectoarele activităţii economice şi a determinat creşterea semnificativă a incertitudinii şi ajustarea rapidă a primelor de risc pe pieţele financiare, măsurile de limitare a răspândirii bolii generând blocaje în lanţurile de ofertă şi contracţia puternică a cererii, în timp ce pieţele financiare s-au confruntat cu creşteri importante de volatilitate şi ajustări notabile ale preţurilor activelor financiare. Criza generată de pandemie poate reprezenta şi o ocazie pentru implementarea unor măsuri structurale care să poziţioneze România într-o nouă paradigmă de creştere economică, mai sustenabilă, inovativă şi mai rezilientă la şocuri.

Potrivit BNR, cel mai important risc sistemic pentru stabilitatea financiară din România în perioada următoare este reprezentat de creşterea incertitudinii la nivel global şi reducerea rapidă a încrederii investitorilor în economiile emergente.

Al doilea risc sistemic sever vizează deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, inclusiv din perspectiva structurii şi a costului de finanţare a deficitului bugetar. Creşterea economică este aşteptată să înregistreze o contracţie semnificativă în acest an, ca urmare a efectelor atât de natura cererii, cât şi de cea a ofertei induse de pandemia COVID-19, conform documentului.

Ad

Exit mobile version