BLAT CU STATUL PARALEL/ Senatul lui Tăriceanu a trimis la CCR un reprezentant care a susținut Protocoalele Secrete

Inteleg ca Senatul l-a trimis azi la CCR pe un anume Cristian Ionescu, care a spus ca protocoalele sunt legale pentru ca sunt prevazute de lege. O mizerie si marsavie ca asta nu am vazut de mult. Ii urez reprezentantului Senatului sa faca puscarie pe protocoale pana imi amintesc eu de el. Toate negocierile si mizeriile facute de politicieni ii vor duce direct la puscarie! Ghinion!, a scris pe facebook fostul colonel SRI, Daniel Dragomir.

Curtea Constituţională a României a amânat miercuri, pentru 11 decembrie, analizarea sesizării preşedintelui Camerei Deputaţilor privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.

Miercuri, în şedinţă publică a CCR, au fost prezentate punctele de vedere ale Parlamentului şi Ministerului Public.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a susţinut că Ministerul Public, prin protocoalele încheiate cu SRI, a readus justiţia de după 2009 la cea care se înfăptuia în perioada comunistă.

„Sunteţi astăzi chemaţi să daţi o decizie care să condamne legăturile secrete dintre justiţie şi serviciile de informaţii (…) Vă solicit să admiteţi acest conflict de natură constituţională existent în prezent între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte, pe de-o parte, Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, precum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti (…) Conflict constând în faptul că Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin semnarea protocoalelor cu SRI (…), şi-a încălcat propriile competenţe constituţionale şi, uzurpând competenţele Parlamentului, a învestit SRI cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis în mod expres de legiuitor. (…) Acţionând în acest mod, conferind prin acte secrete SRI competenţe acolo unde Parlamentul nu le-a prevăzut sau chiar le-a interzis, Ministerul Public s-a comportat ca legiuitor interferând în mod discreţionar în atributul exclusiv al Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a ţării”, a declarat Iordache la CCR.

La rândul său, Iuliana Nedelcu, reprezentantul Ministerului Public, a precizat că activitatea Serviciului Român de Informaţii este verificată de către Parlament, iar dacă Legislativul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională, ar fi identificat din vreme situaţia sesizată la CCR privind protocoalele cu SRI.

„Parlamentul verifică inclusiv activitatea CSAT, adică a autorităţii autonome învestită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea Serviciului Român de Informatii. (…) Or, în tot acest context din care rezultă controlul efectiv şi direct al Parlamentului asupra Serviciului Român de Informaţii, credem că este justificată solicitarea de a reconfigura cadrul procesual creat prin prezenta sesizare, în sensul acordării calităţii de parte Parlamentului, alături de Ministerul Public, în conflictul cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conduita generatoare a acestui conflict ar consta în exercitarea sau exercitarea necorespunzătoare de către Parlament a propriilor atribuţii constituţionale la care m-am referit prin controlul parlamentar, ceea ce a condus la neobservarea şi nesancţionarea presupusului comportament de organ de cercetare penală al Serviciului Român de Informatii şi, prin urmare, la împiedicarea înfăptuirii Justiţiei. Dacă Parlamentul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională menţionată, este de presupus în mod rezonabil că ar fi identificat din vreme situaţia pe care prin prezenta o califică ca fiind arbitrară sau contra legi”, a subliniat Nedelcu.

Sesizarea către CCR, înaintată la 8 octombrie, a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia în ziua respectivă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare