spot_img
2.4 C
București
vineri, decembrie 27, 2024
AcasăDezvaluiriBLAT CU STATUL PARALEL/ Senatul lui Tăriceanu a trimis la CCR un...

BLAT CU STATUL PARALEL/ Senatul lui Tăriceanu a trimis la CCR un reprezentant care a susținut Protocoalele Secrete

-

Inteleg ca Senatul l-a trimis azi la CCR pe un anume Cristian Ionescu, care a spus ca protocoalele sunt legale pentru ca sunt prevazute de lege. O mizerie si marsavie ca asta nu am vazut de mult. Ii urez reprezentantului Senatului sa faca puscarie pe protocoale pana imi amintesc eu de el. Toate negocierile si mizeriile facute de politicieni ii vor duce direct la puscarie! Ghinion!, a scris pe facebook fostul colonel SRI, Daniel Dragomir.

- Reclama -

Curtea Constituţională a României a amânat miercuri, pentru 11 decembrie, analizarea sesizării preşedintelui Camerei Deputaţilor privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.

- Advertisement -

Miercuri, în şedinţă publică a CCR, au fost prezentate punctele de vedere ale Parlamentului şi Ministerului Public.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a susţinut că Ministerul Public, prin protocoalele încheiate cu SRI, a readus justiţia de după 2009 la cea care se înfăptuia în perioada comunistă.

- Advertisement -

„Sunteţi astăzi chemaţi să daţi o decizie care să condamne legăturile secrete dintre justiţie şi serviciile de informaţii (…) Vă solicit să admiteţi acest conflict de natură constituţională existent în prezent între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte, pe de-o parte, Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, precum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti (…) Conflict constând în faptul că Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin semnarea protocoalelor cu SRI (…), şi-a încălcat propriile competenţe constituţionale şi, uzurpând competenţele Parlamentului, a învestit SRI cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis în mod expres de legiuitor. (…) Acţionând în acest mod, conferind prin acte secrete SRI competenţe acolo unde Parlamentul nu le-a prevăzut sau chiar le-a interzis, Ministerul Public s-a comportat ca legiuitor interferând în mod discreţionar în atributul exclusiv al Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a ţării”, a declarat Iordache la CCR.

La rândul său, Iuliana Nedelcu, reprezentantul Ministerului Public, a precizat că activitatea Serviciului Român de Informaţii este verificată de către Parlament, iar dacă Legislativul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională, ar fi identificat din vreme situaţia sesizată la CCR privind protocoalele cu SRI.

„Parlamentul verifică inclusiv activitatea CSAT, adică a autorităţii autonome învestită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea Serviciului Român de Informatii. (…) Or, în tot acest context din care rezultă controlul efectiv şi direct al Parlamentului asupra Serviciului Român de Informaţii, credem că este justificată solicitarea de a reconfigura cadrul procesual creat prin prezenta sesizare, în sensul acordării calităţii de parte Parlamentului, alături de Ministerul Public, în conflictul cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conduita generatoare a acestui conflict ar consta în exercitarea sau exercitarea necorespunzătoare de către Parlament a propriilor atribuţii constituţionale la care m-am referit prin controlul parlamentar, ceea ce a condus la neobservarea şi nesancţionarea presupusului comportament de organ de cercetare penală al Serviciului Român de Informatii şi, prin urmare, la împiedicarea înfăptuirii Justiţiei. Dacă Parlamentul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională menţionată, este de presupus în mod rezonabil că ar fi identificat din vreme situaţia pe care prin prezenta o califică ca fiind arbitrară sau contra legi”, a subliniat Nedelcu.

Sesizarea către CCR, înaintată la 8 octombrie, a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia în ziua respectivă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img