Home mediu Blaga NU e de acord cu Băsescu: Acceptăm cotele de refugiați

Blaga NU e de acord cu Băsescu: Acceptăm cotele de refugiați

0

Copreşedintele PNL Vasile Blaga spune că nu este de acord ”cu poziţia” fostului preşedinte Traian Băsescu privind refugiaţii şi susţine că România trebuie să fie solidară şi să accepte cota de refugiaţi care îi revine, dar să beneficieze şi ”de fondurile care se utilizează în astfel de situaţii”.

CITIȚI ȘI:Traian Băsescu acuză Occidentul că a dus la crearea Statului Islamic și la criza refugiaților

“Nu sunt de acord cu poziţia domnului fost preşedinte Traian Băsescu. Există un fundament al Uniunii Europene, al părinţilor fondatori şi el se referă în principal la solidaritate, aşa a fost construită Uniunea Europeană şi atunci când un stat are probleme de anumită natură el a fost ajutat. Apoi, este vorba de întreaga Uniune aflată în această situaţie datorită refugiaţilor, nu toţi sunt refugiaţi de război, unii sunt şi refugiaţi economic. Dar noi trebuie să ne asumăm partea noastră de contribuţie aici, aşa cum trebuie să şi cerem din partea Uniunii Europene ca să beneficiem şi de o parte din fondurile care se utilizează în astfel de situaţii. Eu o spun altfel decât o spune domnul preşedinte. Pe de o parte, da, solidaritate, trebuie să negociem la capacităţile pe care le avem cota de refugiaţi pe care să-i primim, în acelaşi timp să ne cerem şi noi drepturile”, a afirmat Vasile Blaga.

El consideră că România trebuie aibă o poziţie responsabilă în această situaţie şi să nu procedeze ca Ungaria, care a ridicat un gard de sârmă ghimpată în calea refugiaţilor.

Ad

Exit mobile version