de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Un anunț bizar în scandalul epidemiei de coronavirus a fost făcut azi de către secretarul de stat Raed Arafat și postat pe siteul Ministerului Administrației și Internelor. Spunem bizar pentru că el introduce restricții dure pentru cetățenii României, dar lipsește cu desăvîrșire orice referire la cadrul legal care să le permită. Ceea ce deschide drum unei întrebări tulburătoare: se calcă, oare, normele constituționale cele mai serioase de dragul unor jocuri politice meschine?
”Începând de astăzi, 8 martie 2020, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane. Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată(…) Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.”
Așa debutează comunicatul MAI de azi, prezentat public de Raed Arafat, unul din care aflăm de măsuri extraordinare determinate de evoluția epidemiei de coronavirus.
Conform acestui anunț, congresul PSD nu mai poate avea loc pînă la 31 martie și poate chiar după această dată, decît cu condiția limitării participării la mai puțin de o mie de delegați. E doar un exemplu.
Întreg comunicatul MAI, care conține și alte măsuri, e lipsit total de vreo referire la vreo lege, HG, OUG, ordonanță simplă șamd care să acopere respectivele măsuri.
Problema e următoarea, însă: dreptul cetățenilor la întruniri libere e consfințit de art.39 din Constituție, iar el nu poate fi restrîns, conform aceleiași Constituții, decît în două moduri: printr-o lege sau prin decretarea stării de urgență.
Legea adunărilor publice din 60/1991, spre exemplu, nu poate reglementa decît parțial în domeniu:
”Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum și cele care se desfășoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”.
Nici Planul național de intervenție pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populației generate de epidemii și pandemii, adoptat în 2013, nu acoperă reglementările anunțate azi. Suntem informați doar că
”Strategia generală de pregătire și intervenție vizează:
b) controlul monitorizat la nivelul frontierelor, recomandarea limitării deplasărilor neesențiale, aplicarea măsurilor de prevenție ale fazelor prepandemice;
c) limitarea contactelor de risc în locuri cu o mare densitate a populației, care favorizează contaminarea;”.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede, la art.26, că
”În situații de risc epidemiologic, inspectorii sanitari de stat pot dispune măsuri speciale pentru bolnavii, suspecții și contacții de boli transmisibile sau purtătorii de germeni patogeni, precum și alte măsuri de limitare a circulației persoanelor”.
Exprimarea privind circulația persoanelor e extrem de ambiguă și e mai mult decît probabil că se referă la categoriile de persoane pomenite anterior; oricum, nu e vorba de limitarea ori interzicerea întrunirilor și în niciun caz la nivelul întregii țări.
OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență vorbește, la rîndul ei, despre dreptul autorităţilor de a lua măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea pericolelor pe care le presupune constatarea unei situaţii de urgenţă, care e reglementată clar. Numai că OUG 21 nu permite – nu ar avea cum – restrîngerea unor drepturi constituționale, aşa cum se întâmplă în cazul stării de urgenţă.
Iar starea de urgență e reglementată de ordonanța de urgență nr. 1/1999, devenită lege, și poate fi declarată de președintele României, prin decret contrasemnat de premier și cu aprobarea în regim de urgență a parlamentului, în maxim cinci zile.
Starea de urgență se poate declara pe durata a numai 30 de zile.
Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență trebuie să prevadă, între altele, următoarele:
a) motivele care au impus instituirea stării;
b) zona în care se instituie;
c) perioada pentru care se instituie;
d) drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se restrînge, în limitele prevederilor constituționale și ale art. 4 din prezenta ordonanță de urgență;
Deocamdată, în România nu e declarată starea de urgență, așa cum s-a întîmplat în Italia încă din 24 februarie.
Articolul 53 din Constituție spune astfel:
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Măsurile anunțate azi de MAI, de restrîngere a unui drept prevăzut de Constituție, nu sunt susținute de nicio prevedere a Constituției.
De fapt, așa cum spuneam, ele nu sunt ancorate, în comunicatul oficial, de nimic.
Nu se spune nici ce sancțiuni vor suporta cei care încalcă interdicțiile anunțate de Arafat și în baza căror legi.
Să reamintim, în treacăt, că a mai existat o singură dată, după 1989, o discuție legată de limitarea întrunirilor publice, în 2009, atunci cînd, pe fondul epidemiei de gripă porcină, ministrul interimar al Sănătății, Adriean Videanu, anunța public că, la nivelul Comitetului ministerial condus de secretarul de stat Adrian Streinu Cercel se analizase posibilitatea de a se da un ordin privind interzicerea întrunirilor publice.
Evident că ordinul nu s-a dat vreodată tocmai din cauza problemelor de ordin legislativ pe care le-ar fi creat.
Azi, însă, românii au aflat că nu se pot aduna la un loc mai mult de 1.000, fără a fi clar de ce 1.000 și nu 800 sau 500, spre exemplu, cine a stabilit cifra și pe ce criterii.
Jurisprudența CEDO stipulează în clar că ”Libertatea întrunirilor este un drept fundamental cu caracter social și politic” și se amintește că e vorba de un drept consfințit și de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Desigur, nu orice adunare de persoane se încadrează în definiția întrunirilor, pentru că, spune jurisprudența europeană, ”orice întrunire este o organizare de persoane, o grupare organizată, cu caracter temporar, destinată schimbului de idei, concepții, opinii etc și presupune o legătură, cât de firavă între participanți, o intenție comună și, totdeauna, un minim de organizare. Aceste trăsături deosebesc întrunirile de grupările sau aglomerările întâmplătoare de persoane”.
Numai că măsurile anunțate azi de MAI nu conțin nuanțe, ele acoperă atît întrunirile în sensul sus-pomenit, cît și meciurile de fotbal, spectacolele șamd.
Să fim bine înțeleși: nu contestăm o secundă măcar necesitatea ori eficiența măsurilor anunțate azi. Ci doar foarte probabilul lor caracter nelegal, care le transformă în vorbe goale, ca să nu spunem imense abuzuri.
De ce este atît de sec anunțul de azi al MAI, de o importanță covîrșitoare pentru cetățeni?
Cumva pentru că situația provocată de coronavirus este – sau se anunță a deveni curînd – suficient de gravă încît să reclame măsuri care include limitarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, dar nu suficient de gravă cît să-l sensibilizeze pe președintele Klaus Iohannis și al său partid, PNL.
Cei care nu vor să audă de declararea stării de urgență pentru că le-ar stopa brutal planurile politicianiste legate de alegeri anticipate?
