Biserica Apostolică Armeană i-a canonizat joi pe cei 1,5 milioane de armeni, victime ale genocidului de acum 100 de ani din timpul Imperiului Otoman, această ceremonie având loc cu o zi înainte de manifestările oficiale ce vor avea loc în Armenia pentru comemorarea masacrelor din 1915.
Slujba de canonizare a fost oficiată de capul Bisericii Armene, catolicosul Karekin al II-lea, în fața catedralei Etchimiadzin, centrul Patriarhiei armene, situat la 20 kilometri de capitala Erevan. Catedrala Etchimiadzin datează din secolul al IV-lea și este considerată cea mai veche catedrală creștină din lume.
‘Peste un milion de armeni au fost deportați, uciși, torturați, dar ei au rămas credincioși lui Hristos’, a subliniat catolicosul Karekin al II-lea în cadrul ceremoniei de canonizare, cea mai importantă, din punct de vedere numeric, decisă vreodată de o biserică creștină, după cum relatează AFP.
Imediat după încheierea slujbei de canonizare, în toate bisericile din țară, dar și în multe biserici din alte orașe ale lumii, precum Madrid, Berlin, Paris, au fost trase clopotele și a fost ținut un minut de reculegere în memoria celor 1,5 de milioane de victime ale genocidului armean.
Decizia de canonizare colectivă a victimelor genocidului armean a fost luată de Biserica Armeană încă din toamna anului 2013, dar trecerea oficială în rândul sfinților a celor 1,5 milioane de victime a fost stabilită pentru 2015, an în care se împlinesc 100 de ani de la masacrele comise împotriva armenilor.
Până în prezent, genocidul comis împotriva armenilor între 1915 și 1917 a fost recunoscut oficial de 22 de țări și de mai multe organizații internaționale, inclusiv de Parlamentul European.
Turcia nu acceptă însă ca evenimentele tragice ce au avut loc la începutul secolului trecut în estul Anatoliei să fie catalogate drept genocid, Ankara vorbind de represalii împotriva unui popor care s-a aliat cu „dușmanul rus” în primul război mondial. Totodată, Ankara susține că cifra de 1,5 milioane este exagerată și că numărul victimelor este de ordinul a câtorva sute de mii.