Fără doar și poate, Ana Birchall este unul dintre cele mai neobișnuite personaje ale politicii post-decembriste, oscilînd incredibil între extreme, căzînd atunci cînd părea că are drum deschis spre stele și invers, ridicîndu-se la cote amețitoare cînd nimeni nu se mai aștepta. Parcursul acesta bizar în politică a dus la acumularea unor foarte mari semne de întrebare, după fapte incredibile petrecute fără a ajunge să capete vreodată explicații plauzibile. Pentru un cetățean de rînd nu ar reprezenta o problemă asta, dar cînd e vorba de omul care dă semne că vrea să reformeze Justiția pe mîna SUA, acele explicații ar cam trebui să vină. Și nu vin deloc.
Cariera Anei Birchall a îmbrăcat forme stranii din fragedă tinerețe. Atunci cînd, între 1991-1996, a ales să urmeze, după un examen formal, cursurile de Drept la o universitate privată abia înființată, ”Nicolae Titulescu”, care avea să primească autorizarea de funcționare abia în 1999 și acreditarea abia în 2001, prin OUG a guvernului. CV-ul actual al ministrului e împănat cu masterate și doctorate în SUA și cu precizarea că e licențiată a Universității București, dar se sare peste micul amănunt că Birchall și-a susținut licența la universitate pentru simplu fapt că ”Nicolae Titulescu” nu avea dreptul de a acorda licențe doar cu o autorizație provizorie de funcționare. Dincolo de asta, chiar e o performanță să treci de la o diplomă subțirică la un doctorat la Yale.
Nu o să comentăm cele două extrem de controversate filmulețe difuzate pe net, dintre care unul a scos-o de pe listele de deputăție, și care au devenit arme electorale în anul prezidențial 2009. Cel în care Birchall îi dă 5000 de dolari bani gheață lui Mircea Geoană nu a primit nici pînă azi o explicație solidă. Nu vom pomeni nici ciudatul demers al lui Birchall de a anunța familia Alexandrei Măceșanu de decesul fiicei lor la o săptămînă de la declanșarea scandalului Caracal, deces care nu e clarificat nici acum.
Vom reaminti, însă, ceea ce am putea considera unul dintre cele mai misterioase evenimente post-decembriste implicînd un politician. Povestea celebrului divorț al Anei Birchall, din 2008. Un eveniment care a dus la primul conflict cu CSM al actualului ministru.
Pe scurt:
În luna mai 2008, presa primește informația că Ana Birchall a depus cerere de divorț de bogatul soț britanic la Judecătoria sectorului 1. Contactată, Birchall a dezmințit cu seninătate informația: nici pomeneală de așa ceva. La insistențele ziariștilor, promite să rezolve misterul. O deplasare a ei la judecătorie face bomba să explodeze public: există o cerere a ei de divorț, depusă cu respectarea tuturor procedurilor de rigoare, cu prezentarea actelor originale și tot necesarul. Birchall, pe atunci șefa Departamentului de Educație al PSD, își declară surpriza totală, precizînd, însă, că de pe cerere lipsește semnătura ei și că CNP-ul e greșit, ceea ce trimite cu gîndul la o lucrătură. Imediat, Judecătoria sectorului 1 dezminte afirmațiile sale, menționînd că în dispută e doar o cifră din CNP care e un zero scris de mînă semănînd cu șase, și că cererea are semnătura Anei Birchall. O semnătură pe care doar o expertiză grafologică ar putea-o contesta. Se menționează, de asemenea, că Birchall venise personal să depună cererea, prezentînd inclusiv certificatul de căsătorie în original. Ana Birchall vine cu un nou scenariu, inexistent inițial: anume că certificatul de căsătorie, certificatul de naştere a copilului şi o copie a actului de identitate i-au fost pierdute la începutul săptămânii de o prietenă foarte bună, căreia i le dăduse pentru a-i întocmi un dosar pentru obţinerea unei indemnizaţii de creştere a copilului, de 35 de lei. Birchall și soțul său, precizăm, erau și atunci, ca și acum, milionari în dolari, dar doreau o indemnizație de 35 de lei de la stat.
Scandalul monstru a ajuns la CSM care, în urma verificărilor, nu a găsit niciun indiciu care să arate că acuzaţiile formulate de Ana Birchall – în sensul depunerii cererii de desfacere a căsătoriei de către o altă persoană, care s-ar fi legitimat cu datele de identificare ale acesteia şi ar fi prezentat şi înscrisuri doveditoare în susţinerea acţiunii – ar fi justificate.
„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că prevederile legale menţionate au fost respectate de către judecătorul de serviciu la primirea cererii de desfacere a căsătoriei. Astfel, persoana care a depus cererea de divorţ a fost legitimată de către judecătorul de serviciu, fiind consemnate, pe rezoluţia de primire a cererii, numele şi prenumele, în speţă Ana Birchall, şi datele de identificare ale acesteia, respectiv seria şi numărul actului de identitate, codul numeric personal, persoana semnând pentru luarea la cunoştinţă a primului termen de judecată”, se arăta în nota Inspecţiei CSM.
De asemenea, CSM mai consideră că persoana care a venit la instanţă a prezentat originalul cărţii de identitate şi al certificatului de căsătorie, „existând o aparenţă de identitate între datele de identificare şi persoana care s-a prezentat la judecătorul de serviciu”. Aceşti factori obiectivi „au fost de natură să înlăture orice dubii cu privire la calitatea persoanei care a depus cererea de divorţ”, se mai arată în nota Inspecţiei CSM. Mai mult, discuţiile privind domiciliul comun al familiei Birchall purtate de judecătorul de serviciu cu persoana respectivă susţineau ipoteza că aceasta era Ana Birchall, potrivit inspectorilor CSM.
Actulul ministru a primit vestea cu furie: „Nu am văzut raportul CSM. Am aflat de existenţa acestei anchete interne dispusă de CSM de pe o ştire dată de Mediafx, marţi, şi mi se pare curios şi de condamnat modul unic de acţiune al CSM, care a înţeles să dispună o anchetă internă fără să îmi ceară şi mie punctul de vedere, într-o problemă personală”, a comentat ea.
În viziunea ministrului de azi, acuzarea judecătorilor de complicitate la un fals era ”o problemă personală”.
„Este deja o aberaţie, oricât de furioasă aş fi, de nedreptăţită mă simt, eu acţionez şi îmi apăr copilul şi familia ca să nu fie târâţi într-un scandal nemeritat. Personal mi-am pierdut încrederea că justiţia română poate să acţioneze, e de neînţeles maniera în care a acţionat CSM”, a mai spus ea.
„Soţul meu este decis să solicite sprijinul Ambasadei Marei Britanii la Bucureşti, pentru că este clar că este o campanie de denigrare a numelui meu şi de hărţuire. Deşi aveam anumite instrumente să continui, inclusiv plângeri penale, nu am vrut pentru ca numele familiei mele să fie târât într-un scandal”, a adăugat Birchall.
Replica CSM nu a întîrziat: „Potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi din oficiu împotriva oricărui act care ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea judecătorilor şi al procurorilor ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea”, se arăta într-un comunicat al instuției.
Pe toată durata scandalului, Birchall a susținut că povestea urmărește discreditarea sa politică și că nu se va lăsa pînă nu va lămuri pînă la capăt povestea. Care poveste s-a încheiat prin retragerea cererii sale de divorț și prin invitarea membrilor CSM ca, pe 5 noiembrie, cînd ea şi soţul său făceau 10 ani de căsnicie, să sărbătorescă alături de ei evenimentul. Nu a existat nicio expertiză grafologice a semnăturii de pe cererea de divorț și nici vreo sesizare a ambasadei britanice.
Nici pînă azi Ana Birchall nu a furnizat ”adevărul” despre divorțul ei, rămînînd în picioare concluzia oficială și nemiloasă a CSM, conform căreia politicianul a depus cererea de divorț, iar apoi a mințit presa, autoritățile și marele public că nu a făcut-o.
Și totuși, fondul scandalului și acuzațiile formulate au fost nu o picanterie, ci o chestiune de o gravitate extremă, implicînd politicul și justiția, în egală măsură.
În cursul zilei de ieri, Ana Birchall a avut al doilea mare meci cu CSM. Unul în care a refuzat, efectiv, să spună clar dacă a primit sau nu o foaie de parcurs de la ministrul american al Justiției.
Ca mulți alți politicieni, deja, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, e îndreptățit să reacționeze tăios:
”Dna. Birchall trebuie să ofere urgent explicații publice legate de sursa deciziilor sale, pentru că românii au dreptul să știe dacă mai sunt, încă, o națiune liberă și suverană, ori au ajuns să fie guvernați de norme impuse din străinătate, peste capul lor” a scris el pe Facebook.
Tăriceanu uită un ”mic” element crucial: Ana Birchall a devenit o adevărată specialistă în produce scandaluri pe care nu le explică niciodată pînă la capăt.
