Curtea Constitutionala a pus o noua cruce Binomului DNA-SRI printr-o motivare istorica care stabileste ca procurorii nu vor mai putea folosi ca mijloace de proba inregistrarile facute pe mandate de siguranta nationala. Motivul: inculpatii nu au posibilitatea sa conteste probele rezultate in urma interceptarilor realizate de SRI in baza unor mandate de siguranta nationala, scrie Lumea Justiției.
RELATAREA LUMEA JUSTIȚIEI:
Prin Decizia 55/2020 a CCR, Serviciul Roman de Informatii condus de Eduard Hellvig (foto) este scos din anchetele penale. Curtea a luat in discutie sesizarea formulata de fostul presedinte al Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea privind solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.139 alin.(3) din Codul de procedura penala:
“Inregistrarile prevazute in prezentul capitol, efectuate de parti sau de alte persoane, constituie mijloace de proba cand privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte inregistrari pot constitui mijloace de proba daca nu sunt interzise de lege”.
si ale art.11 alin.(1) lit.d) din Legea nr.51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei:
“Informatii din domeniul securitatii nationale pot fi comunicate: […] d) organelor de urmarire penala, cand informatiile privesc savarsirea unei infractiuni”.
Judecatorii constitutionali, in majoritate, arata in motivarea deciziei facute publica luni, 15 iunie 2020, ca judecatorul trebuie sa poata verifica atat legalitatea probelor rezultate in urma inregistrarilor efectuate de SRI in baza unui mandat de siguranta nationala, cat si a procedeului probatoriu prin care acestea au fost obtinute.
Extrem de important: CCR precizeaza ca asta presupune inclusiv verificarea legalitatii incheierii prin care s-a incuviintat masura, precum si a mandatului emis cu aceasta ocazie. Mandat emis de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Astfel, avand in vedere ca mandatele pe siguranta nationala sunt emise de ICCJ, dar multe dintre procese sunt judecate de instante de grad inferior, se ajunge in situatia in care instante ierarhic inferioare celei care a emis mandatul sa aiba competenta verificarii probelor: “Or, consacrarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin Legea nr.51/1991, ca instanta specializata in domeniul autorizarii activitatii specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale ale omului presupune si o anumita competenta specializata a acesteia, strict determinata de lege”.
CCR mai arata ca in cazul probelor ce rezulta din interceptarile SRI, legiuitorul nu a reglementat o procedura specifica aplicabila in cazul contestarii legalitatii acestora. Astfel, Curtea constata ca judecatorul de camera preliminara se va vedea nevoit sa analizeze legalitatea probelor fie prin raportare la dispozitiile din Legea 51/1991, fie la cele din Codul de procedura penala, care sunt total diferite.
Totodata, CCR mentioneaza in motivare ca activitatea procesual penala este destinata constatarii existentei sau inexistentei unei infractiuni, identificarii persoanei care a savarsit-o, avand ca scop tragerea la raspundere penala a persoanei vinovate. Si constata ca scopul in care sunt utilizate activitatile intreprinse in domeniul securitatii nationale este diferit de cel al activitatii procesual penale:“Primele se axeaza pe cunoasterea, prevenirea si inlaturarea amenintarilor interne sau externe cu scopul realizarii securitatii nationale, iar celelalte au ca scop tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarsit infractiuni”.
Astfel, daca judecatorul de camera preliminara va adopta ca reper prevederile Codului de procedura penala, se ajunge in situatia in care legalitatea probelor sa fie va verificata prin raportare la un act normativ care nu a fost luat in considerare la momentul autorizarii masurii. Concluzionand, Curtea arata ca “reglementarea posibilitatii conferirii calitatii de mijloc de proba inregistrarilor ce rezulta din activitatile specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale ale omului nu este insotita de un ansamblu de norme care sa permita contestarea legalitatii acestora in conditii de efectivitate”.
Motiv pentru care, in majoritate, CCR a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.139 alin.(3) teza finala din Codul de procedura penala sunt constitutionale in masura in care nu privesc inregistrarile rezultate ca urmare a efectuarii activitatilor specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale ale omului desfasurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991.
