Home Analize Biden joacă avortul la alegerile din toamnă

Biden joacă avortul la alegerile din toamnă

0

Preşedintele Joe Biden a făcut apel marţi la americani să voteze la legislativele din toamnă în aşa fel încât să apere dreptul „fundamental” la avort, dacă acesta va fi pus sub semnul întrebării de Curtea Supremă a SUA, relatează AFP și Agerpres.

Dacă cea mai înaltă jurisdicţie anulează jurisprudenţa pe care se bazează dreptul la avort în SUA din anii 1970, aşa cum lasă să se înţeleagă un document dezvăluit luni seară de Politico, „va ţine de aleşii naţiunii noastre, la toate nivelurile, să protejeze dreptul femeilor de a alege. Şi va ţine de alegători să aleagă candidaţi favorabili” faţă de dreptul la avort în noiembrie, a estimat preşedintele democrat într-un comunicat.

„Vom avea nevoie de mai mulţi senatori favorabili dreptului la alegere, şi de o majoritate în acest sens în Camera Reprezentanţilor, pentru a adopta o legislaţie care să instituie jurisprudenţa existentă, pe care o voi promulga”, a dat asigurări şeful executivului, catolic dedicat dar şi apărător al dreptului la avort.

Joe Biden, al cărui partid se teme de o înfrângere zdrobitoare în alegerile de la jumătatea mandatului, promite în plus că administraţia sa „va fi pregătită” să reacţioneze când va veni decizia, extrem de aşteptată, a Curţii Supreme americane.

Preşedintele evocă în comunicatul său un răspuns „administrativ”, fără a furniza mai multe amănunte.

Democraţii controlează deja Camera Reprezentanţilor şi Senatul, dar majoritatea lor în acest ultim for este foarte subţire şi nu le-a permis până acum să legifereze la nivel federal asupra dreptului la avort, pentru a invalida legislaţiile extrem de restrictive adoptate recent de numeroase state conservatoare americane.

Site-ul Politico, bazându-se pe scurgerea inedită a unui proiect de decizie, a provocat o deflagraţie politică luni seară, dezvăluind faptul că Curtea Supremă se pregăteşte să anuleze verdictul în cazul Roe versus Wade din 1973, pe care se bazează dreptul femeilor de a recurge la o întrerupere de sarcină în SUA.

Ad

Exit mobile version