Biden despre avioanele F-16 dorite de Zelenski: Nu are nevoie

Preşedintele american Joe Biden a negat posibilitatea livrării unor avioane de vânătoare Ucrainei în cadrul ajutorului militar oferit acestei ţări în războiul cu Rusia, fără a exclude însă furnizarea unor astfel de avioane în anii care vin, relatează sâmbătă agenţia DPA conform Biden.

„Nu are nevoie de F-16 acum”, a răspuns Biden într-un interviu la postul ABC, întrebat despre cererile insistente ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca armata sa să primească avioane de luptă occidentale, în special F-16.

Din punctul de vedere al responsabililor militari americani, a explicat Biden, în prezent nu este oportun transferul unor astfel de arme către armata ucraineană. „Dar nimeni nu poate şti de ce va fi nevoie într-un an, doi sau trei”, a adăugat liderul de la Casa Albă, după ce a anunţat vineri, la împlinirea unui an de la începutul campaniei militare ruse contra Ucrainei, un nou pachet de ajutor militar pentru aceasta din urmă, în valoare de circa 2 miliarde de dolari.

La o conferinţă de presă desfăşurată tot vineri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut din nou crearea unei „coaliţii aeriene” care să ofere ţării sale avioane de luptă, asemeni „coaliţiei tancurilor”. Deşi a admis că aceasta „este o temă dificilă”, el s-a declarat încrezător că „va fi depăşit acest tabu”, la fel cum s-a întâmplat cu tancurile moderne, al căror transfer către Kiev a fost refuzat iniţial de ţările occidentale, dar în cele din urmă Ucraina va primi peste 60 de tancuri germane Leopard 2, 14 tancuri britanice Challenger 2 şi, într-un orizont de timp mai îndepărtat, 31 de tancuri americane M1 Abrams.

Experţii militari atrag atenţia că furnizarea unor avioane de luptă occidentale Ucrainei nu ar fi o măsură practică în acest moment, dat fiind timpul îndelungat de care piloţii ucraineni vor avea nevoie pentru a se instrui şi familiariza cu aceste aparate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Inflația va scade, dar euro va ajunge la 5,39 lei

    Analiștii CFA România anticipează în continuare o reducere a...

    România a plătit un miliard de euro pe plasticul nereciclat

    România a plătit aproape un miliard de euro la...

    Articole relationate

    Categorii populare