Italia va renunţa la moneda euro şi va reveni, „inevitabil”, la liră, dacă Uniunea Europeană va continua să aplice actualele reglementări economice, afirmă fostul premier italian Silvio Berlusconi, liderul partidului de centru-dreapta Forza Italia, transmite Mediafax.
„Revenirea la liră va fi inevitabilă, vrând-nevrând, dacă Europa va continua să acţioneze aşa cum a făcut în aceşti ani de criză, impunând reguli şi modele care au agravat situaţia în ţări precum Italia”, a declarat Berlusconi într-un interviu acordat publicaţiei Giornale di Umbria.
„Moneda euro a fost o idee corectă, născută şi gestionată în mod greşit. Recunosc că în ultimele luni situaţia s-a mai schimbat, mai ales datorită lui Mario Draghi, pe care, după cum ştiţi, eu l-am propulsat la conducerea Băncii Centrale Europene, blocând candidatul cancelarului german Angela Merkel”, a subliniat Belusconi.
„Sigur că Mario Draghi, fiind singur, nu a putut face miracole, dar a luat decizii importante, inclusiv cea de reducere a valorii monedei euro pentru a stimula exporturile şi cea de a injecta lichidităţi. Sunt două decizii care merg în direcţia indicată de noi. Efectul este că Europa a început creşterea economică, după ani de criză: întreaga Europă, cu excepţia Italiei şi a câtorva alte ţări. Poate că premierul Matteo Renzi ar trebui să reflecteze asupra acestei situaţii”, a spus Berlusconi.