Home Analize Berlusconi iese la atac împotriva lui Zelenski

Berlusconi iese la atac împotriva lui Zelenski

0

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, al cărui partid Forza Italia (FI) face parte din actualul guvern de la Roma, l-a acuzat duminică pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este vinovat pentru războiul pornit de Rusia contra Ucrainei, poziţie faţă de care executivul condus de Georgia Meloni s-a delimitat imediat, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE conform Agerpres.

„Dacă eu aş mai fi fost prim-ministru nu aş fi vorbit niciodată cu Zelenski, pentru că, aşa cum ştiţi, asistăm la devastarea ţării sale şi la uciderea soldaţilor şi a civililor săi”, a spus Berlusconi după ce a votat la alegerile locale în provincia Lombardia, referindu-se la întâlnirea pe care Georgia Meloni a avut-o săptămâna aceasta la Bruxelles cu Volodimir Zelenski.

„Pentru a obţine pacea, cred că domnul preşedinte al Statelor Unite ar trebui să vorbească cu Zelenski şi să-i spună: „la sfârşitul războiului vei avea la dispoziţie un Plan Marshall de 6,7,8 sau 9 miliarde de dolari pentru a reconstrui Ucraina, dar cu o condiţie, aceea ca mâine să ordoni încetarea focului, pentru că nu-ţi vom mai da alţi dolari şi nici alte arme”. Numai aşa poate fi convins acest domn să ordone o încetare a focului”, a sugerat fostul premier italian de dreapta.

Ad

Exit mobile version