Berarii României: Decizia Guvernului de a majora acciza la bere cu 10% în luna august a acestui an, după o creştere de 4,3% în ianuarie, are un câştig bugetar limitat

Decizia Guvernului de a majora acciza la bere cu 10% în luna august a acestui an, după o creştere de 4,3% în ianuarie, riscă să provoace efecte negative majore pentru industria de profil, în ciuda unui câştig bugetar limitat, arată asociaţia Berarii României.

La aceasta se adaugă impactul semnificativ al majorării TVA, de la 19% la 21%, dar şi al creşterii acesteia în sectorul ospitalităţii.

În acest context, producătorii cred că piaţa berii se poate contracta cu până la 10% în acest an, în condiţiile în care se află deja la minimul ultimilor 20 de ani.

Creşterea cumulată de 15% a accizei la bere, în 2025, este cea mai agresivă de până acum şi vine într-un context economic fragil.

Potrivit estimărilor actuale, majorarea din luna august ar aduce un plus de 15 milioane de lei (3 milioane de euro) la buget în acest an. Însă acest câştig, unul marginal raportat la contribuţia în ansamblu a sectorului berii, va crea o presiune semnificativă asupra pieţei, aflată deja la pragul critic de 15 milioane de hectolitri în 2024.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Țoiu, întrevederi „cheie” la New York: Vanuatu, Ghana și Maroc

    „Ministrul român de externe Oana Țoiu a avut întrevederi...

    Statele Unite l-au invitat pe Putin la summitul G20

    Statele Unite l-au invitat pe Putin la summitul G20,...

    Veștea și Rareș Bogdan cer liberalilor să voteze guvernul Siegfried

    Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat, miercuri,...

    Berea lovește bugetul de stat

    Sectorul berii, care contribuie cu circa 3 mld. euro...

    Articole relationate

    Categorii populare