Bebeluș fără chip născut în Portugalia

Colegiul Medicilor din Portugalia a suspendat, sub presiunea opiniei publice, un obstetrician suspectat de neglijenţă pentru că nu a depistat malformaţiile unui copil care s-a născut fără chip, eveniment ce a bulversat Portugalia, relatează miercuri AFP.

Medicul, suspendat marţi seară timp de şase luni în urma hotărârii adoptate în unanimitate de consiliul disciplinar al Colegiului Medicilor, era deja vizat de alte şase plângeri, dintre care cea mai veche datează din 2013. Consiliul disciplinar a decis să deschidă o anchetă după această naştere, prezentată în media.

Justiţia anchetează totodată acest caz în urma plângerii depuse de părinţii copilului împotriva medicului.

”Există dovezi solide de neglijenţă din partea doctorului Artur Carvalho care pot conduce la o sancţiune disciplinară”, a declarat miercuri Alexandre Valentim Lourenço, preşedintele consiliului din cadrul Colegiului Medicilor pentru regiunea de sud.

Având în vedere impactul acestui caz, care ”are repercusiuni asupra reputaţiei medicilor”, dar şi ”pentru a linişti gravidele”, această suspendare a fost necesară pentru a evalua plângerile, unele dintre acestea ”fiind foarte complexe”, a explicat el pentru televiziunea publică RTP.

La data de 7 octombrie, părinţii lui Rodrigo, un bebeluş născut fără nas şi ochi şi căruia îi lipseşte o parte din craniu, au descoperit malformaţiile copilului lor în momentul naşterii, la spitalul Sao Bernardo din Setubal, oraş aflat la aproximativ 40 de kilometri sud de Lisabona.

Doctor Artur Caravalho a monitorizat sarcina mamei lui Rodrigo într-o clinică privată din Setubal, unde a efectuat cele trei ecografii obligatorii, fără a depista o problemă.

Alertat asupra unei posibile anomalii a fătului în a şasea lună de sarcină, în timpul unei ecografii suplimentare realizată la iniţiativa părinţilor, obstetricianul a oferit asigurări. „El a explicat că, uneori, părţile feţei nu sunt vizibile” în timpul ecografiilor, „atunci când faţa copilului este lipită de burta mamei”, a declarat Joana Simao, sora mamei, la postul de televiziune TVI 24.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Drum din Mehedinți care scurtează timpul de deplasare spre Orșova și Timișoara

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul...

    Șeful CJ Caraș Severin despre investițiile in sănătatea din județ

    Ca președinte de Consiliu Județean, am asumat ca prioritate...

    Vance: Serviciile de informații ucrainene încearcă să influențeze alegerile din Ungaria și America

    Serviciile de informații ucrainene încearcă să influențeze alegerile din...

    Iranul a închis toate canalele diplomatice și indirecte de comunicare cu Statele Unite

    Iranul a întrerupt toate contactele diplomatice directe și indirecte...

    Mega prostia Puterii: Închiderea Realitatea

    CNA a decis azi închiderea Realitatea Plus. Șapte vorbe...

    Articole relationate

    Categorii populare