Home Economie BCE va menține finanțarea de urgență pentru bancile din Grecia

BCE va menține finanțarea de urgență pentru bancile din Grecia

0

Banca Centrală Europeană a anunțat duminică că a decis să mențină nivelul actual al împrumuturilor de urgență pentru băncile elene și că va urmări de aproape situația din Grecia, relatează agenția EFE.

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să menţină dar să îngheţe finanţarea băncilor din Grecia prin intermediul programului ELA la nivelul stabilit vineri, decizie care reflectă riscul de default al datoriilor şi de introducere a controlului capitalului, relatează Bloomberg.

Consiliul guvernatorilor BCE a convenit duminică să menţină fondurile aflate la dispoziţia băncilor elene la nivelul stabilit vineri. La sfârşitul săptămânii trecute, finanţarea primită de băncile elene prin intermediul ELA se ridica la aproape 89 de miliarde de euro

Decizia sugerează că BCE intenţionează să îşi protejeze propriile fonduri în condiţiile în care statul elen se îndreaptă spre colaps financiar.

După luni de incertitudini legate de programul de susţinere financiară, timp în care BCE a aprobat săptămânal majorarea fondurilor destinate Greciei pe fondul retragerilor masive de lichidităţi din bănci, premierul Alexis Tsipras a decis să convoace pe 5 iulie un referendum pe tema măsurilor de austeritate solicitate de creditorii Greciei.

Anunţul a luat prin surprindere miniştrii de Finanţe din zona euro, care au respins solicitarea autorităţilor de la Atena de a prelungi cu o lună programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro. În lipsa fondurilor, Grecia riscă să nu poată plăti o datorie de 1,6 miliarde de euro către FMI, scadentă pe 30 iunie.

BCE este pregătită să reanalizeze decizia de menţinere a finanţării băncilor din Grecia şi monitorizează implicaţiile politicii sale monetare. Instituţia va utiliza toate instrumentele deţinute în cadrul mandatului său pentru a asigura stabilitatea preţurilor în zona euro şi colaborează cu Banca Greciei, se arată într-un comunicat al BCE.

„Banca Greciei, ca membră a Eurosistemului, va lua toate măsurile necesare pentru a asigura stabilitatea financiară a cetăţenilor greci în aceste circumstanţe dificile”, a declarat într-un comunicat guvernatorul băncii centrale elene, Yannis Stournaras.

Ad

Exit mobile version