spot_img
3.3 C
București
luni, noiembrie 25, 2024
AcasăDezvaluiriBătăușul lui Macron și presa ”democratică” românească care incită la violență

Bătăușul lui Macron și presa ”democratică” românească care incită la violență

-

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:

- Reclama -

O țară săracă a periferiei europene zguduită de manifestații ca cele din Franța ar fi fost cu siguranță ”repudiată” în Europa și scoasă de pe harta oricăror investiții.

- Advertisement -
    
Frankreich - Sicherheitsmitarbeiter von Marcon - Benalla bei einer Demonstration in Paris (picture alliance/AP Photo/N. Lescaut)

România este totuși o țară atât de liniștită! Unii pretind că este și asta o dimensiune a mediocrității sau chiar a neputințelor sale, dar sunt nedrepți, căci absența violenței este o virtute în sine, chiar dacă una discretă care funcționează ”în negativ” prin absența a ceva.

În Franța, de pildă, reformele președintelui Macron prilejuiesc de vreme îndelungată manifestații și contrareacații violente care par de neimaginat într-o țară ca România cu toate frământările ei protestatare din ultimii ani. Dar am ales Franța ca exemplu și ca reper mai ales datorită scandalului din ultimele zile când a fost dezvăluit un fapt, într-adevăr, uluitor. Un colaborator apropiat al președintelui Macron, Alexandre Benalla, unul din acei oameni de încredere care îndeplinesc sarcini atipice, a fost filmat în timp ce maltrata un manifestant căzut la pământ și complet fără apărare, în timpul protestelor anti-reformă de 1 Mai. Dar asta nu e totul. Omul președintelui purta casca și uniforma forțelor ”antitero”, făcându-se vinovat de uzurpare de autoritate.

- Advertisement -

Asta amintește spontan de anii ’90, atunci cînd oamenii președintelui Iliescu (”sepepiști” sau ce erau pe atunci), pe care cei avizați știau să-i recunoască, acționau în civil împotriva manifestanților. Ei căutau, dimpotrivă, să cruțe imaginea forțelor de ordine care sufereau, firește, după ce se petrecuse în decembrie ’89 de un mare complex de vinovăție. La Paris în schimb, omul președintelui Macron a dat curs impulsurilor sale violente la adăpostul vizierei și al însemnelor polițienești. Dar ceea ce are în comun acest neverosimil Alexandre Benalla cu oameni lui Iliescu este violența personalizată, ura, impulsul spontan care ies din cadrele oricărei reglementări, transgresând ceea ce se numește ”violența legitimă”. Omul președintelui Macron nu avea nicio obligație de serviciu, el se afla acolo la cererea sa pentru a ”superviza dispozitivul de ordine” și e ușor de înțeles că brutalitatea lașă a acțiunilor sale nu are nicio legătură cu intervenția exersată a unui om în uniformă.

Dar tulburătoare este mai ales asocierea unui om ca Macron cu figuri din speța unui Benalla, ceee ce sugerează o ”față ascunsă” a președintelui francez. Cu figura sa delicată și totodată energică, cu virtuțile intelectuale atât de rare printre membrii corpului politic, Macron a părut să relanseze politica europeană care decăzuse în pură birocrație și limbaj de lemn. Dar faptul de a fi avut în preajma sa oameni ca Benalla, lasă să se întrevadă posibile conivențe ale bărbatului delicat cu brutalitatea pură. Nu e ceva neverosimil ca ”premianții” să se lase protejați de ”derbedeii” clasei, prilejuind cupluri contradictorii, dar care funcționează pe temeiul unei admirații reciproce.

Situația – care psihologic vorbind nu este neobișnuită – atrage atenția pentru că ar putea să fie expresia în mic a unei politici de stat. Președintele-filosof asociat cu bătăușul zelos riscă să devină metafora reformelor pe care încearcă să le aplice în Franța și, ceea ce ne preocupă mai mult, în Europa. Este adevărat că Palatul Élysée a încetat imediat colaborarea cu Benalla, dar asta nu înseamană mare lucru și nu îl poate scuti pe noul lider al europeismului de bănuiala că ar admira, în secret, metodele violente.

În orice caz, faptul că o persoană din anturajul președintelui a simțit nevoia să-i lovească pe manifestanți în mod absolut gratuit și împotriva oricăror recomandări sugerează că există în societatea franceză un potențial de violență politică care nu anunță lucruri prea bune.

Revenind, lumea românească cu tarele ei cunoscute este în schimb atât de liniștită, fapt care nu e prețuit la justa lui valoare. O țară săracă a periferiei europene zguduită de manifestații ca cele din Franța ar fi fost cu siguranță ”repudiată” în Europa și scoasă de pe harta oricăror investiții. Din păcate nu e mai puțin adevărat că societatea românească tinde și ea să intre în era unor divizări radicale și că îndemnurile (disimulate) la violență se aud tot mai des, inclusiv în presa ”democratică”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img