Președintele Poloniei vrea referendum pentru revizuirea Constituţiei de Centenar

Preşedintele polonez, Andrzej Duda, a propus vineri desfăşurarea unui referendum pentru revizuirea Constituţiei pe 10 şi 11 noiembrie, zile care coincid cu sărbătorirea centenarului independenţei Poloniei, informează agenţia EFE conform Agerpres.

Într-un discurs televizat, Duda a evidenţiat importanţa de a se putea conta pe voinţa populară pentru efectuarea mai multor modificări în legea fundamentală, care a fost revizuită ultima dată în anul 1997.

Preşedintele polonez, provenit din Partidul Lege şi Justiţie (PiS), a propus şi o serie de întrebări pentru acest referendum, cum ar fi înscrierea în Constituţie a apartenenţei la UE şi NATO, precum şi a vârstei de pensionare, dacă prerogativele prezidenţiale ar trebui extinse sau dacă în legea fundamentală să fie incluse referiri la valorile şi moştenirea creştină a Poloniei.

Referendumul va fi doar consultativ, însă va servi ca orientare pentru schimbările pe care societatea poloneză le doreşte în Constituţie, a explicat preşedintele Andrzej Duda.

Desfăşurarea referendumului pentru datele propuse de şeful statului mai trebuie aprobată şi de Senat, ceea ce s-ar putea întâmpla săptămâna viitoare în timpul unei sesiuni extraordinare a legislativului în care formaţiunea naţionalist-conservatoare PiS (aflată şi la guvernare) deţine majoritatea absolută.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare