Home Analize Bătălia pentru petrolul libian

Bătălia pentru petrolul libian

0

Emiratele Arabe Unite (EAU) au cerut sâmbătă Turciei să înceteze să se mai amestece în afacerile ţărilor arabe şi să renunţe la logica „colonialistă” după acuzaţia adusă de Ankara referitoare la acţiuni emirateze „rău intenţionate” în Libia, ţară aflată în război civil, transmite AFP conform Agerpres.

Turcia a denunţat vineri, prin vocea ministrului apărării Hulusi Akar, acţiunile EAU în Libia, unde cele două ţări susţin tabere opuse şi a afirmat că „se vor regla conturi” între Ankara şi Abu Dhabi.

Drept răspuns, Anwar Gargash, ministrul de stat emiratez pentru afaceri externe, a cerut sâmbătă Turciei să „înceteze să se implice în afacerile arabe”. Gargash a mai afirmat că Turcia ar trebui să renunţe la comportamente care amintesc de Înalta Poartă din perioada otomană şi de limbajul colonialist.

„Sublima Poartă şi iluziile colonialiste nu îşi găsesc locul decât în arhivele istoriei (…), iar relaţiile dintre state nu se gestionează prin ameninţări”, a adăugat şeful diplomaţiei emirateze într-o postare pe Twitter.

Ministrul turc al apărării a atacat Abu Dhabi într-un interviu acordat postului de televiziune Al Jazeera. „Trebuie să întrebaţi la Abu Dhabi de unde provin această ostilitate, aceste intenţii rele, această gelozie”, a declarat Akar.

Aceste declaraţii survin pe fondul unor tensiuni în creştere între ţările implicate în conflictul din Libia, unde se confruntă Guvernul de Uniune Naţională (GNA) cu sediul la Tripoli, recunoscut de ONU şi tabără mareşalului Khalifa Haftar, care deţine controlul în estul şi într-o parte din sudul ţării. GNA este susţinut militar de Turcia, iar Haftar este sprijinit de Egipt, EAU, Arabia Saudită şi Rusia.

Ad

Exit mobile version