BĂTĂLIA PENTRU AFRICA: Atacuri cu mașini capcană la o bază secretă americană din Somalia. În apropiere este Centrul de ascultare american pentru Africa și lumea arabă și prima bază militară chineză din străinătate

Două atacuri cu vehicul capcană au fost lansate luni împotriva unei baze în care se află soldaţi americani, la aproximativ 100 km nord-vest de Mogadiscio, şi a unui convoi militar al Uniunii Europene în capitala somaleză, au anunţat surse de securitate şi martori, relatează AFP.

Două explozii puternice au fost auzite la baza din Baledogle, urmate de focuri de armă, a indicat Mohamed Adan, un responsabil local. Insurgenţii islamişti radicali shebab au revendicat atacul într-un comunicat.

Camp Baledogle este considerată una din bazele secrete ale americanilor în Africa, conform AirForce Times.

Anul trecut, în octombrie, Departamentul american de Stat a anunțat un contract de peste 12 milioane de dolari pentru „reparații de urgență a pistelor” la Camp Baledogle.

La începutul anului, americanii anunțau legarea bazei de la Baledogle de cea de la Camp Lemonnier, în Djibouti, principalul post de strângere de informaţii al Pentagonului pentru lumea arabă şi traseele maritime de importanţă strategică ce traversează Golful Aden şi Marea Roşie. Baza găzduieşte 4.500 de militari americani şi a devenit unul din principalele posturi de ascultare ale Washington-ului, de la atacurile de la 11 septembrie 2001.

Interesant că și chinezii, care dețin mari investiții în Africa, au mutat și ei recent în zonă cu o bază militară și una navală. China a inființat prima sa bază militară peste mări în statul de importanţă strategică, Djibouti, unul din cele mai importante posturi de ascultare ale Washingtonului pentru lumea arabă şi Africa. 

Americanii încearcă să balanseze influența din ce în ce mai mare a Chinei în Africa. Trebuie ştiut că investiţiile chinezeşti în Africa – în particular în proiecte de infrastructuri – ating sume gigantice. Cabinetul american China Africa Research Initiative al universităţii Johns-Hopkins afirmă că între anii 2000 şi 2016, China a împrumutat Africii în jur de 125 de miliarde de dolari.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump nu vine la București

    Donald Trump a răspuns la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan...

    Trump jr vrea să facă afaceri in Srpska

    Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, va...

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Articole relationate

    Categorii populare