Riscul unei internaţionalizări a conflictului din Libia provoacă un freamăt diplomatic fără precedent, de la începutul, în aprilie, al ofensivei mareşalului Khalifa Haftar, cel mai puternic om din estul Libiei, împotriva oraşului Tripoli, sediul Guvernului de Uniune Naţională (GNA), relatează AFP conform News.ro.
Ankara şi Moscova, care s-au impus ca actori-cheie în Războiul din Siria, au îndemnat miercuri la un armistiţiu în Libia, la 12 ianuarie, la miezul nopţii. Ca în Siria, ele au interese divergente în acest dosar.
Ankara acuză că 2.500 de mercenari ruşi luptă alături de Haftar, ceea ce Moscova dezminte. Cel mai puternic om din estul libian este susţinut de asemenea de Emiratele Arabe Unite (EAU), Arabia Saudită şi Egipt, rivali regionali ai Turciei.
După ce i-a primit luni pe şeful GNA Fayez al-Sarraj şi pe ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu, Algeria, care are o frontieră comună cu Libia de aproape 1.000 de kilometri, i-a primit joi pe şefii diplomaţiilor Italiei şi Egiptului, o ţară care împarte la rândul ei o lungă frontieră cu Libia.
”Toată lumea este de acord cu un armistiţiu în libia”, a declarat italianul Luigi Di Maio, citat de agenţia oficială algeriană de presă APS.
Premierul italian Giuseppe Conte l-aprimit miercuri pe mareşalul Khalifa Haftar la Roma şi l-a îndemnat să înceteze ofensiva.
El a avertizat totdată împotriva ”riscurilor la adresa stabilităţii întregii regiuni”, potrivit unui comunicat al Guvernului italian.
Presa libiană şi italiană scrie că Giuseppe Conte ar fi încercat să organizeze o reuniune între Khalifa Haftar şi Fayez al-Sarraj.
Însă atunci când a aflat că Haftar a venit înaintea sa la Roma, al-Sarraj, care venea de la Bruxelles, s-a întors până la urmă la Tripoli, potrivit aceloraşi surse.
Libia este divizată din 2014 între tabere politice şi militare care îşi au sediul în capitala Tripoli şi în estul ţării. Guvernul lui Serraj se luptă în prezent cu forţele conduse de mareşalul Khalifa Haftar, care îşi are fieful în estul Libiei.
Haftar este susţinut de Egipt, Emiratele Arabe Unite şi cel mai recent de mercenari ruşi, potrivit unor diplomaţi şi oficiali de la Tripoli.
RĂZBOIUL FRANCO-ITALIAN PE PETROL
Franţa încearcă să preia controlul exploatării resurselor naturale dacă va reuşi să instaureze un guvern filofrancez condus de generalul Khalifa Haftar şi aceasta este una din îngrijorările Italiei. Italia îl susţine pe Fayez Mustafa al-Sarraj, premier al Guvernului de Acord Naţional (GNA) din decembrie 2015.
Compania italiană ENI este prezentă în Libia încă din 1959 şi exploatează resursele naturale (petrol şi gaze) din Marea Mediterană şi din deşertul libian – în mare parte pe teritoriul controlat de Sarraj. Activităţile ENI în Libia sunt reglementate de contracte EPSA – Exploration and Production Sharing, care durează până în 2042 pentru producţia de petrol şi 2047 pentru produsele din sectorul gazelor naturale. ENI este principalul furnizor de gaze naturale pe piaţa libiană, cu 20 de milioane de metri cubi pe zi, care alimentează centralele electrice din ţară (cfr. Michele Arnese, „Petrolio e Libia, che cosa sta succedendo fra Eni, Total, Italia e Francia”).
Compania franceză TOTAL este prezentă în Libia din 1954 şi concurează cu ENI pentru exploatarea petrolului şi gazelor. În martie 2018, TOTAL şi-a crescut prezenţa în Libia, achiziţionând un pachet de 16,33% din concesiunile Waha, de la americanii de la Marathon Oil Libya Limited, pentru 450 milioane dolari. Astfel, TOTAL va avea acces la rezerve care depăşesc 500 milioane de barili, pe o suprafaţă de explorare de 53.000 de kilometri pătraţi din Bazinul Sirte. „Italia şi Franţa, cu ENI şi TOTAL, sunt în opoziţie în ceea ce priveşte petrolul şi geopolitica din ţara nord-africană”, adaugă Arnese. În acord cu preferinţa politică pentru Franţa, reprezentanţii Armatei Naţionale Libiene, respectiv purtătorul de cuvânt Ahmed al-Mismari, au acuzat Italia că se comportă şi azi ca o putere colonială
Când facţiunile rivale s-au confruntat în august şi septembrie 2018, din nou, în Tripoli, Italia a acuzat Franţa că intervenţia sa în Libia alimentează conflictele şi, prin urmare, alimentează dorinţa libienilor de a fugi de conflicte alegând să migreze, pe mare, către Europa (cfr. France 24). Vicepremierierul italian Mateo Salvini consideră că Franţa speculează haosul din Libia pentru a controla economia acestei ţări: „mă tem că cineva, pentru motive economice şi interes naţional egoist, pune în pericol securitatea Africii de Nord şi, în consecinţă, a Europei, în întregime” (Ibidem). Reprezentantul guvernului italian consideră că Franţa a profitat de situaţia în care se află Libia – o ţară instabilă, neguvernabilă – încă din 2011, când Sarkozy l-a trădat pe Ghaddafi şi a încurajat o intervenţie NATO în Libia. În plus, Macron nu s-a consultat cu ceilalţi parteneri europeni sau cu ONU, atunci când a organizat întrevederile cu liderii libieni în 2017 şi 2018.
Italia, la rândul ei, a organizat o conferinţă la Roma, în septembrie 2018, unde a participat şi reprezentantul special al ONU pentru Libia, Ghassan Salame. S-a ajuns la un acord de încetare a focului între cele două guverne rivale, protejarea civililor şi redeschiderea aeroportului civil din Tripoli (cfr. RAI News). Pe 1 octombrie 2018 presa italiană menţiona că premierul italian a anunţat organizarea unei conferinţe importante privind viitorul Libiei, în luna noiembrie, în Sicilia, la care este invitat şi preşedintele american Trump (dar la care ar putea participa secretarul de stat Mike Pompeo). Italia consideră că nu pot fi organizate alegeri în Libia până când ţara nu devine stabilă, guvernabilă, respectiv până când politicieni, agenţi economici şi societatea civilă nu ajung la un consens. De la începutul anului 2018, circa 350 de soldaţi italieni participă la Misiunea de asistenţă şi sprijin bilateral (Miasit) pentru a acorda asistenţă şi sprijin GNA, pentru „pacificarea şi stabilizarea ţării şi consolidarea activităţilor de control şi combatere a imigraţiei ilegale, a traficului ilegal şi a ameninţărilor la adresa securităţii, în acord cu liniile de intervenţie ale Organizaţiei Naţiunilor Unite” (cfr. Corriere della Sera).
