Home Analize Bătălia pe datele de sănătate ale cetățenilor din Europa de Est

Bătălia pe datele de sănătate ale cetățenilor din Europa de Est

0

Europa de Est este noua frontiera pentru firmele private de sanatate, iar companiile de asigurari si start-up-urile din tehnologie se grabesc sa fure startul prin obtinerea de date privind sanatatea cetatenilor din regiune, transmite Reuters conform Businnes 24.

Un numar din ce in ce mai mare de persoane din tarile est-europene, precum Ungaria, Polonia si Romania, opteaza pentru serviciile private de sanatate. Aceasta tranzitie este sustinuta de majorarea salariilor, la care se adauga cheltuielile publice scazute cu serviciile medicale care duc deseori la lipsuri de personal si perioade mari de asteptare pentru analize si interventii chirugicale.

In aceste conditii, marii jucatori de pe piata asigurarilor din regiune, inclusiv PZU, Generali, Vienna Insurance Group (VIG) si Allianz, sunt interesate sa stranga si sa analizeze datele cu privire la pacientii din regiune pentru a putea sa isi imbunatateasca analizele de risc si procedurile de stabilire a preturilor.

„Datele constituie fundamentul pentru viitor”, spune Gabriella Almassy, directorul general al diviziei din Ungaria a VIG, adaugand ca datele vor fi cruciale pentru identificarea profiturilor care pot fi facute pe piata asigurarilor de sanatate din regiune.

In acest scop, multe companii de asigurari isi unesc fortele cu companii de tehnologie, cum este start-up-ul polonez Infermedica, care a pus la punct un software pentru a analiza datele privind starea de sanatate si realizarea de diagnostice preliminare.

„Asistam la o explozie a datelor privind starea de sanatate care seamana cu boom-ul privind datele financiare din urma cu 10-15 ani cand sectorul bancar s-a schimbat foarte mult. A folosi termenul de ‘gold rush’ (goana dupa aur – n. r.) este absolut corect”, a declarat Maciej Malenda, director pentru parteneriate la Infermedica, care lucreaza cu PZU si Allianz.

Datele privind starea de sanatate sunt un premiu de invidiat pentru asiguratori si companiile din tehnologie din intreaga lume. O dovada in acest sens sunt planurile Google de a cumpara producatorul de bratari de fitness Fitbit pentru 2,1 miliarde dolari. Aceasta achizitie va pune la dispozitia Google datele colectate de milioanele de dispozitive Fitbit, care monitorizeaza, printre altele, numarul de pasi facuti zilnic de utilizator, caloriile arse, ritmul cardiac si calitatea somnului.

In Europa de Est, oportunitatile sunt oferite de piata in crestere a serviciilor medicale private, combinata cu cresterea cheltuielilor de consum, insa firmele de asigurari se confrunta si cu obstacole. Directorii companiilor de asigurari spun ca lipsa datelor privind starea de sanatate face dificila evaluarea riscurilor si atrag atentia ca ar putea dura cativa ani pana cand investitiile in colectarea si analiza datelor vor da rezultate.

De exemplu, Attila Hevesi, responsabil pentru dezvoltarea de produse la divizia din Ungaria a Generali, spune ca nu exista comparatie intre calitatea si cantitatea datelor disponibile pentru asigurarile de sanatate si cele pentru asigurarile auto. Este ca si cum ai compara un delfin cu o balena. „Poate chiar si un delfin este o exagerare”, spune Attila Hevesi.

Ca o dovada a modului in care gandesc marile companii de asigurari, Hevesi precizeaza ca Generali a incheiat un acord de asigurari de sanatate cu un mare angajator, acord care la final ar putea sa fie unul care genereaza pierderi, dar compania de asigurari a fost dispusa sa isi asume acest risc pentru a putea colecta date privind starea de sanatate.

O alta provocare cu care se confrunta piata regionala este asigurarea protectiei si securitatii datelor. Companiile care lucreaza cu date personale sunt obligate sa protejeze confidentialitatea datelor si sa introduca masuri de securitate adecvate pentru respectarea normelor stricte ale UE privind protectia datelor.

Cu toate acestea, multe companii de asigurari care vor sa isi creeze o nisa pe piata asigurarilor de sanatate din Europa Centrala si de Est nu au alta alegere decat sa recurga la colectarea de date pentru a-si imbunatati politicile de stabilire a preturilor si profitabilitatea.

Ad

Exit mobile version