Băsescu: România riscă să rămână o simplă țeavă

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat vineri, la Neptun, că guvernanţii ar trebui să aibă în atenţie ca valorificarea gazelor din Marea Neagră să fie făcută în interesul României, fiind extrem de importante repornirea industriei petrochimice şi creşterea nivelului de utilizare a gazelor de către populaţie.

„Valorificarea în interesul României a gazelor din Marea Neagră – este extrem de important dacă am reuşi să repornim petrochimia şi să creştem nivelul de utilizare a gazelor către populaţie. (…) Ar trebui un proiect. (…) Nu văd nicio licărire de inteligenţă pe la vreun ministru sau pe la dady (Liviu Dragnea – n.r.) că ar avea să facă altceva decât să ne vorbească de redevenţă. Omul ăsta e bolnav cu banii, numai la bani se gândeşte şi nu realizează că banii pot fi făcuţi dacă tu utilizezi această materie primă pentru populaţie”, a spus Băsescu.

Potrivit acestuia, România riscă să devină o „simplă ţeavă prin care trec gazele”.

„România riscă să fie o simplă ţeavă prin care trec gazele, pentru că nu avem consum intern, iar atât Exxon cât şi OMV Petrom ar vrea să vândă pe piaţa românească. Aţi auzit vreun înalt demnitar al statului român să pună problema ce facem cu gazele? Rămânem un vânzător de materie primă? Nu aţi auzit, pentru că totul se ascunde sub mizeria bătăliei pentru redevenţe. Şi domnul Dragnea şi-a făcut un mare punct de atracţie din a anunţa cât de dur este el în negocierile pentru redevenţe. Numai că nişte redevenţe pe care producătorii Exxon şi OMV nu le-ar putea suporta înseamnă neînceperea investiţiei pentru că Exxon şi OMV nu au hotărât începerea investiţiei pentru scoaterea gazelor din Marea Neagră. Dacă nu le iese rezultatul economic, pentru că în Marea Neagră s-au investit două miliarde de dolari ca să se ajungă la acest zăcământ, nu le iese preţul corect, nu vor începe investiţia, sigilează zăcământul, au plecat şi mai revin când economic o să fie rentabil să înceapă exploatarea. (…) În momentul de faţă, ai noştri se zbat cu legea redevenţelor, dar Exxon şi OMV nu au decis începerea investiţiei să aducă gazele la uscat şi nu le pasă că România, practic, nu are ce face cu gazele”, a spus fostul preşedinte.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare