Domnule doctor Arafat, nu-ţi vreau răul!Inspectoratul pentru Situații de Urgență, i se mai spune ISU. Este o structură militarizată care are ca obiectiv fundamental al activității „eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență”.În criza Covid-19, ISU gestionează locurile disponibile la ATI și mijloacele de transport destinate bolnavilor aflați în situație critică.Cât timp au fost 200 de bolnavi pe cele circa 1100 de locuri de la ATI nu au fost probleme. Când s-a ajuns la 1000 de bolnavi pe circa 1100 de locuri, ISU a ajuns la „performanța” de a nu îi transfera în timp util pe cei şase bolnavi de la Timişoara, pe locurile disponibile din alte spitale, ceea ce a dus pur și simplu la uciderea a șase oameni din spitalul bramburitului doctor Mustea, a scris pe facebook președintele de onoare al PMP europarlamentarul Traian Băsescu.
CE SUSȚINE TRAIAN BĂSESCU:
S-a ajuns la un moment de criză pentru care era necesar un cap limpede care să dirijeze misiunea de salvare a celor șase bolnavi.La fel s-a întâmplat în Apuseni, cu ocazia prăbușirii avionului pilotat de Iovan, care trebuia să asigure un transport pentru un transplant de inimă.La fel s-a întâmplat la Colectiv, unde lipsa unui cap limpede a îndepărtat salvările private şi a accentuat harababura organizatorică;La fel s-a îmtâmplat la accidentul cu elicopterul prăbușit pe lacul Siutghiol din Mamaia.
Concluzie, Arafat este foarte bun pentru achiziţii de salvări vopsite în roşu sau pentru funcția de purtător de cuvânt și de imagine tv.Pentru acțiune în situație de criză, ISU are nevoie de un cap limpede.Pentru mine, om care am trecut prin multe momente limită, este uşor să înţeleg că Arafat nu poate reacţiona eficient în momente de criză. Arafat nu este capabil să ajungă la punctul în care se transformă într-o maşinărie umană lucidă, care acţionează cu exactitate şi eficienţă.Guvernanţilor, vă rog, gândiţi-vă că mâine putem avea un cutremur devastator. Nu lăsaţi ţara şi viaţa oamenilor pe mâna lui Arafat. Nu poate acţiona exact şi eficient în condiţii de presiune, de criză, nu poate coordona lucid în situaţii de criză. Dacă ţineţi să-l faceţi ceva, faceţi-l ministrul culturii, ministrul lucrărilor publice, director de investiţii la ISU, director de imagine sau purtător de cuvânt, dar nu gestionar al situaţiilor de urgenţă.Nu-ţi vreau răul doctore.
Material realizat de FLUX 24 Media Communications la comanda PMP București. COD AEP 11200012