„Am văzut o hăituire despre care am crezut că nu mai este posibilă în România după cei zece ani de mandat. Am crezut că instituțiile au înțeles că sunt limite. Dar, se pare că nu. Abia au așteptat eliberarea locului de la Cotroceni pentru a reveni la vechile năravuri, să fie folosite ca instrumente de prigoană a politicienilor incomozi. Vă garantez că voi rămâne un politician extrem de incomod. Fără să vreau război, dar niciodată nimeni n-o să-mi închidă gura. Tactica asta s-a aplicat și înainte să devin președinte. Văd că imediat ce mi-am terminat mandatul de președinte a fost reînviată. Ceea ce înseamnă că am avut dreptate atunci când am spus că nu am înfrânt sistemul, ci doar l-am îngenuncheat. Imediat ce am plecat s-a ridicat din nou în picioare. Sistemul trebuie să înțeleagă că democrația nu este facultativă, oamenii nu pot fi hărțuiți pentru că așa vrea un șef de instituție”, a declarat vineri fostul președinte Traian Băsescu după ce și-a anunțat înscrierea în Partidul Mișcarea Populară.
„Primul și cel mai important motiv al revenirii mele în viața politică este legat de ceea ce se întâmplă începând cu data de 22 decembrie 2014. O campanie furibundă de denigrare a celor două mandate pe care le-am avut la Cotroceni, o negare a transformărilor prin care a trecut țara în acest interval de zece ani, transformări extrem de importante care au consolidat statul de drept. Și, de asemenea, efortul uriaș pe care-l depun trusturi mass-media, dar spre surprinderea mea, instituții ale statului pe care le-am consolidat în timpul mandatelor, pentru discreditarea mea personală. De aceea, singura soluție pe care o am este să revin în viața politică, să-mi apăr și cele două mandate și să mă apăr în fața valului de denigrări „, a precizat Traian Băsescu într-o declarație la sediul PMP.
Fostul șef al statului a adăugat că un alt motiv al revenirii sale în politică este legat de drepturile omului.
„Am constatat în aceste 11 luni de la terminarea mandatului că viziunii și efortului de consolidare a instituțiilor statului trebuia să-i mai adaug ceva și n-am făcut-o. O voi face acum, ca om politic de opoziție, și anume respectul pentru drepturile omului. (…) Omul și când este vinovat are dreptul la o anchetă corectă și la un proces corect. Nu un proces determinat de campanii mass-media după care să se ia magistrații și să se ia decizii împotriva vieții, libertății unui om”, a explicat Băsescu.
Băsescu a menționat că va rămâne, în noua sa postură, un politician extrem de incomod.