Băsescu: Granița de est a unei Românii unite cu Moldova ar urma să fie „pe Nistru”, iar planul de unificare va fi trebui acceptat de Rusia

Granița de est a unei Românii unite cu R.Moldova ar urma să fie „pe Nistru” pentru că România „are datoria de a nu repeta greșeala enormă” făcută în al Doilea Război Mondial de a trece Nistrul, a declarat fostul președinte al României și avocat fervent al unionismului, Traian Băsescu. Într-un interviu pentru Europa Liberă, el a precizat că în acest scenariu, statul regiunii transnistrene ar urma fie decis la masa negocierilor de Ucraina, Rusia și România (care ar avea acest statut prin unirea cu R.Moldova).

Traian Băsescu, președinte de onoare al Partidului Unității Naționale din R.Moldova, a mai atras atenția că în cei aproape „30 de ani” de la destrămarea URSS, R.Moldova nu a reușit să obțină nici garanții de securitate, nici o perspectivă de viitor – ambele i le-ar putea da unificarea cu România, prin faptul că ar deveni membră NATO și a UE.

Orice plan de unificare a R.Moldova cu România ar trebui să fie discutat și acceptat de țările din regiune, începând cu Rusia, a mai declarat Băsescu în interviul pentru Europa Liberă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vance: Trump vrea să facă afaceri cu Rusia

    Președintele SUA, Donald Trump, dorește să restabilească comerțul cu...

    Bloomberg: Trump vrea să devină patronul Cubei. Cum va face asta

    Strategia președintelui american Donald Trump pentru Cuba vizează creșterea...

    Reuters dezvăluie identitatea reală a lui „Banksy”

    Numele real al artistului stradal care își ascunde identitatea...

    Articole relationate

    Categorii populare