spot_img
14.1 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăAnalizeBăsescu: ”Franța, Marea Britanie și Germania, demagogie și incorectitudine. China a investit...

Băsescu: ”Franța, Marea Britanie și Germania, demagogie și incorectitudine. China a investit din 2010 până în 2017, 145 de miliarde de euro. Unde le-a investit? Nu în țările mai sărace din Uniunea Europeană. Investițiile majore s-au făcut în Regatul Unit, în Germania și în Franța”

-

ALTERNATIVE CROP – German Chancellor and Christian Democratic Union (CDU) leader Angela Merkel inspects the location for the CDU’s party congress in Karlsruhe, southwestern Germany, on December 13, 2015. German Chancellor Angela Merkel will seek at her party’s congress to stamp out dissent in her conservative Christian Democratic Union over a record refugee influx after months of corrosive infighting. AFP PHOTO / THOMAS KIENZLE

Fostul președinte Traian Băsescu critică sever UE, într-un interviu pentru Europa Liberă, afirmînd că și-a pierdut coeziunea, statele mari le obstrucționează pe cele mai mici și se amestecă incorect în chestiuni interne ale acestora. În plus, țările mari, pe care le acuză de demagogie și incorectitudine, fac înțelegeri avantajoase cu rușii și chinezii, pe care le interzic statelor mai mici, transmite Inpolitics.

”Am început să avem, de la stat la stat, relații speciale cu China, fără să fie o politică la nivelul UE cum tratăm relația cu China și să facem o politică unitară în raport cu această super putere militară și economică. Am început să avem atitudini și abordări separate în raport cu Federația Rusă. Germania face un contract împotriva voinței multor state din UE, în special balticii, România, Bulgaria, și, iată, Germania se separă practic de politica energetică a Uniunii Europene, care vizează reducerea continuă a dependenței de resursa energetică din Federația Rusă. Acestea sunt vulnerabilități care au apărut deja, sunt o realitate. China a investit din 2010 până în 2017, 145 de miliarde de euro. Unde le-a investit? Nu în țările mai sărace din Uniunea Europeană. Investițiile majore s-au făcut în Regatul Unit, în Germania și în Franța. Pentru ca toate puterile economice să fie mulțumite, săptămâna trecută China a semnat și cu Italia un contract de 36 de miliarde pentru dezvoltarea unor infrastructuri. Imaginați-vă că la un moment dat, în Consiliu s-ar pune problema practicilor incorecte comerciale ale Chinei. Păi nu trece(…) Deocamdată China nu a băgat nici un dolar în România. În schimb, în cele patru țări enumerate, a băgat 145 de miliarde” spune Băsescu.

”Franța, Marea Britanie și Germania, demagogie și incorectitudine”

”A fost exemplul Poloniei, care a contractat o autostradă cu o companie chinezească și cu finanțare din bugetul de stat al Chinei. Rezultatul a fost că în Consiliu a fost un adevărat război, toată lumea a sărit pe Polonia că nu s-a făcut achiziția conform practicilor UE. A trecut episodul, Polonia a renunțat la investiție, au apărut Marea Britanie, Franța și Germania care au absorbit 145 de miliarde de euro, în condițiile statului chinez. Este o oarecare demagogie și cred că sunt blând când spun asta. Este incorectitudine pur și simplu în modul în care state vechi membre și în același timp și mari contributori la bugetul UE abordează lucrurile în raport cu China, iar statele mai noi sunt obstrucționate să aibă astfel de relații”.

UE să nu se amestece în politica penală a țărilor

Fostul președinte mai critică și amestecul liderilor europeni în justiția din România, afirmînd că nu știe dacă acesta e ”suficient de corect”:

”Codul Penal nu este în atribuțiunile Comisiei Europene. Politica penală este un drept al oricărui stat, nu este inclusă într-o politică unitară la nivelul UE. Bruxelles-ul se ocupă de politicile unitare.
Politica penală este atributul fiecărui stat, el stabilește cu câți ani pedepsește abuzul în serviciu pentru că la noi este până la 15 ani, în Franța e până la 5 ani, în Italia este cu închisoare în libertate, în Suedia nu există. Sunt șapte țări în care nu există abuzul în serviciu. Lungimea pedepselor și prescripția sunt chestiuni de politică penală a fiecărui stat” mai spune candidatul PMP. 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img