Băsescu către șefii DNA și SRI: Codruţa, Florin, ştiţi voi ceva despre acest mister?

Nu mai înţeleg nimic!Fratele meu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Constanţa la patru ani de închisoare pentru că ar fi primit 250.000 EURO de la familia Anghel, pentru ca Bercea Mondial să fie anchetat şi judecat în stare de libertate şi, apoi, achitat de Tribunalul Olt. Fratele meu este identificat ca singur traficant de influenţă în favoarea lui Bercea Mondial. Mircea susţine că nu a primit aceşti bani şi că nu cunoştea nici un judecător de la Slatina sau Craiova,  scrie fostul președinte Traian Băsescu pe facebook.

Astăzi, fosta preşedintă a Tribunalului Olt a fost condamnată la 8 ani de închisoare pentru că a primit mită 200.000 Euro pentru a-l pune în libertate din arest preventiv şi a-l achita pe Bercea Mondial. Culmea Justiţiei este faptul că fratele meu, Mircea Băsescu, nu figurează printre cei care au mituit-o pe doamna judecătoare cu banii de la familia Anghel.
Codruţa, Florin, ştiţi voi ceva despre acest mister? Eu nu cred că a fost o înscenare ordinară, în condiţiile în care şi eu şi fratele meu v-am informat de la bun început despre presiunile făcute de familia Anghel asupra fratelui meu, mai spune Băsescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare