Home highlight Băsescu, ATAC LA PRUNĂ: Analfabet instituţional

Băsescu, ATAC LA PRUNĂ: Analfabet instituţional

0

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, joi, într-o postare pe Facebook, că ministrul Justiţiei, Raluca Prună este ”un analfabet instituţional” întrucât confundă persoanele cu instituţiile făcând referire la declaraţia lui Prună, făcută într-un interviu acordat News.ro, potrivit căreia atacurile politicienilor la adresa Codruţei Kovesi reprezintă ”o întunecare temporară a raţiunii care se justifică numai prin implicarea, efectivă sau potenţială, în fapte penale”, transmite news.ro.

”Prună să ştii şi tu, Kovesi nu este = DNA. Ca orice analfabet instituţional cu rădăcini educaţionale consolidate în anii comunismului, şi ministrul Prună confundă persoanele cu instituţiile. Şi atunci nu rămâne decât un lucru simplu: Prună o susţine pe Kovesi, iar eu susţin DNA-ul ca instituţie”, a scris Traian Băsescu.

El a adăugat că prezenţa lui Kovesi la DNA este limitată în timp, pe când instituţia va rămâne şi după plecarea actualului şef. ”Fiecare are abordarea la care îl duce mintea. Dragă Prună, trebuie să înţelegi încă ceva: mai devreme sau mai târziu Kovesi va pleca. DNA-ul va rămâne”, a conchis Băsescu.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a spus, într-un interviu acordat News.ro, că recentele atacuri ale fostului preşedinte Traian Băsescu asupra şefei DNA Laura Kovesi sunt de neînţeles din moment ce tot el a numit-o la şefia parchetului anticorupţie şi că ia acest lucru ca pe o „întunecare temporară a raţiunii, care se justifică numai prin implicarea, efectivă sau potenţială, în fapte penale”.

Ad

Exit mobile version