Home Analize Băsescu anunță că votează DA la referendum

Băsescu anunță că votează DA la referendum

0

Senatorul Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a declarat că va vota cu DA la scrutinul din 6-7 octombrie, pentru redefinirea familiei în Constituţie, menţionând că, „în mod paradoxal”, referendumul este susţinut de socialişti.

„În mod paradoxal, la noi, referendumul este susţinut de socialişti, însă eu provin din familia popularilor europeni care sunt creştin democraţi şi care încurajează familia. Deci, voi merge la vot pentru un DA, familia formată dintr-un bărbat şi femeie. Din punct de vedere politic rămân un om de dreapta, însă, pe de altă parte, trebuie să vă spun că am văzut discuţii legate de Constituţie, că n-ar permite modificări care reduc potenţiale drepturi, aşa este, numai că tot în Constituţia pe care o invocă cei care vorbesc de un referendum care nu ar fi tocmai constituţional, deci tot în aceeaşi Constituţie a României, scrie că tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte prevalează (…) asupra dreptului intern”, a declarat Traian Băsescu, sâmbătă, la România TV.

Referendumul privind redefinirea familiei va avea loc pe 6 şi 7 octombrie, între orele 7,00 şi 21,00.

Ad

Exit mobile version