Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, a convocat la aniversarea Unirii şi şcolile generale precum şi grădiniţele, astfel încât Piaţa Unirii din Focşani să fie plină la Hora Unirii la care va participa premierul Victor Ponta, scrie Ziarul de Vrancea. Anul trecut, la Ziua Unirii, au fost convocaţi doar licenii. Anul acesta s-au dat însă ordine clare. „vor fi prezenţi şi elevi de gimnaziu de la Vulturu, Jitia, Negrileşti, Băleşti, Tîmboieşti, Adjud, Odobeşti, Panciu, Vintileasca, Bordeşti, precum şi din alte localităţi. Au confirmat prezenţa chiar şi grădiniţele care vor scoate preşcolarii, însoţiţi de educatoare dar şi de părinţi. Inspectoratul Şcolar Judeţean a transmis unităţilor de învăţământ ca la fiecare zece elevi să existe câte un cadru didactic. Elevii vor fi prezenţi în Piaţa Unirii la ora 15,30, cu jumătate de oră înainte de sosirea invitaţilor de la centru”, mai scrie Ziarul de Vrancea.
Programul manifestărilor potrivit ZV: Manifestările organizate astăzi cu prilejul aniversării unirii dintre Moldova şi Ţara Românească la 24 ianuarie 1859 vor avea loc în Piaţa Unirii, începând cu ora 15.00. Atunci va începe spectacolul oferit de Ansamblul Folcloric “Ţara Vrancei”, care va fi urmat de un recital susţinut de fanfara Garnizonei Focşani şi de intonarea imnului naţional de către Corul Pastorala. Pe scenă vor mai urca Veta Biriş şi Emy Drăgoi. Un moment special va fi interpretarea de către Paula Seling a imnului naţional la pian şi voce. După aceea vor urma alocuţiunile autorităţilor. Printre acestea ar trebui să se afle şi premierul Victor Ponta, dar şi o serie de invitaţi de rang înalt, între care miniştri, parlamentari sau reprezentanţi ai Bisericii. Preşedintele Klaus Iohannis nu va ajunge anul acesta la Focşani, unele surse politice susţinând că acesta nu ar dori să se afişeze lângă Marian Oprişan.