Home Actualitate Baronul galben de Mangalia a interzis înghețata și patiseria

Baronul galben de Mangalia a interzis înghețata și patiseria

0

Primarul din Mangalia, Radu Cristian, este unul dintre cei mai controversați edili din România, unele dintre măsurile sale fiind de neînțeles, în special pentru locuitorii orașului. Astfel, chiar dacă  Regulamentul de organizare și desfăşurare a activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă în Municipiul Mangalia a fost votat într-o formă cât de cât acceptabilă pe 28 decembrie 2022, o interdicție nemulțumește din nou comercianții. Conform art. 9 din Regulament, în stațiunile turistice arondate Municipiului Mangalia nu se va autoriza activitatea de comercializare a produselor de tip patiserie la geam. Ei bine, pe lângă baclavale, covrigi și alte cocături se interzice, astfel, și… vânzarea înghețatei, catalogată ca take-away, de asemenea interzisă, scrie Replica de Constanța.

Cu toate că orice turist care vine în vacanță pe litoralul românesc vrea să savureze o înghețată, o gogoașă, sau un desert autentic turcesc sau tătăresc, se pare că în acest an va fi interzis.

Astfel, conform art. 9 din Regulamentul de organizare și desfăşurare a activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă, în stațiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp este interzisă vânzarea de patiserie la geam dar și de înghețată, comercializarea acesteia din urmă fiind catalogată ca take-away, lucru de asemenea interzis.

Ad

Exit mobile version