Home Analize Baronul Buzatu va primi pensie specială

Baronul Buzatu va primi pensie specială

0

Tribunalul București a decis că baronul PSD de Vaslui Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, merită pensia specială, iar cei care au oprit plata acesteia, timp de un an, să fie buni de plată, transmite Vremea Nouă.

“Respinge cererea formulată de reclamantul Buzatu Dumitru în contradictoriu cu pârâtul Secretarul General al Camerei Deputaților ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite cererea formulată de reclamantul Buzatu Dumitru în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României – Camera Deputaților. Dispune anularea ordinului nr. 1103 din data de 03.07.2023, emis de pârât. Obligă pârâtul la plata către reclamant a indemnizației pentru limită de vârstă, stabilite în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006, începând cu data de 01.07.2023, actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, calculate de la data scadenței fiecărui drept până la data plății efective. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul București >, se arată în decizia judecătorilor bucureșteni.

Reamintim faptul că, în urmă cu mai bine de un an, Dumitru Buzatu se adresa instanței de judecată pentru a beneficia de pensia specială, urmare a perioadei petrecute în Camera Deputaților. Și asta după ce, pentru o perioadă, fostul șef al județului rămăsese fără aceast venit lunar. Chemat la bară, ca pârât, a fost secretarul general al Camerei Deputaților și Parlamentul României – Camera Deputaților.

Ad

Exit mobile version